Alex. îmi dă Premiul Nobel pentru scrisori… bun și ăsta!

Scris la 30 august 2012

Cititorul de serviciu. Premiul Nobel pentru scrisori…

Autor:  Alex. Ștefănescu

★★★★ Emil Brumaru, Opere III. Cerşetorul de cafea, Iaşi, Ed. Polirom, 2012

Niciun alt poet de azi nu are farmecul lui Emil Brumaru. În stiloul lui nu se găseşte cerneală, ci parfum franţuzesc. Nu este vorba, nici pe departe, de calofilie. Poetul se înfurie adesea, face aprecieri pline de cruzime la adresa unor contemporani, foloseşte în public cuvinte licenţioase, dintre acelea interzise minorilor. Dar în orice situaţie are graţie. Te face să te gândeşti la o prinţesă furioasă (sau la un personaj feminin din propria lui poezie: “Glycera are vergi cu care bate/ nervoasă, portocalele prea dulci…”).

De curând, lui Emil Brumaru i-a apărut volumul III din “Opere”. Primele două cuprind toate poeziile sale. Acest volum, al treilea, de peste 650 de pagini, conţine scrisorile trimise de Emil Brumaru, de-a lungul anilor (mai exact, înainte de 1989), lui Lucian Raicu, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Radu Petrescu, Alex. Ştefănescu, Ilie Constantin, Florin Mugur. Lista celor aleşi de poet pentru a le scrie dovedeşte după cum se vede bun-gust! Îmi amintesc vremurile fericite când primeam câte o scrisoare de la Emil Brumaru ZILNIC. Pe plic, la “expeditor”, stătea scris: “Emil Brumaru, Rezervaţia naturală de îngeri, Dolhasca” (acolo a locuit şi a lucrat el un timp ca medic).

Deschideam delicat plicul, cu un coupe-papier din oţel de Toledo, primit în dar de ziua mea, şi găseam înăuntru texte de a căror frumuseţe mă îmbătam, dar şi desene intenţionat- naive (reprezentând, de exemplu, un ideal al lui Emil Brumaru, femeia cu trei sâni), mai cuceritoare, în candoarea lor, decât cele ale lui Dan Perjovschi. Cele mai numeroase şi mai inspirate scrisori din colecţie sunt cele adresate lui Lucian Raicu şi Florin Mugur. Poeţii lipsiţi de talent ar putea să-şi extragă din ele provizii de imagini, ironii sclipitoare şi întorsături de frază fanteziste pentru o sută de ani. Dacă ar exista un Premiu Nobel pentru scrisori, el ar trebui acordat lui Emil Brumaru.


Aldulescu

Scris la 10 august 2012

 

Un foarte mare prozator care a creat un limbaj special, inconfundabil! Frazele lui au în sufletul meu o rezonananță fascinatorie, mă încîntă, le citesc infinit bucuros cu glas tare. Aldulescu mă face să scriu!!! Îmi dă curaj, deci se mai poate! Atenție la tonul, la melodia unica a cuvintelor sale. Da, creatorul unui nou limbaj in literatura română. I-aș dori o virstă matusalemica, să ne tot fericească… Cred că Mihai Zamfir remarca undeva că e singurul scriitor celinian de la noi, pătruns de ferocitatea și frumusețea răului, de ispășirea lui într-un univers căruia Aldulescu îi dă o tușă nesfîrșit nostalgică… Sîntem supraviețuitorii păcătoși ai unui rai pierdut pentru totdeauna… Scriitori ca Aldulescu apar rar și schimbă macazul unei literaturi întregi.

 


Amintiri din rai…

Scris la 7 august 2012

 

 Nu-ți cer nimic. Vreau numai să asculți

Cum trec prin iarbă îngerii desculți

 

Tot căutînd s-ajungă unde, pîlpîind,

Stau curcubeiele cu talpa pe pămînt.

 

Să-și scoat-aoreolele și să se-adape

Ca o cireadă sfîntă-n clare ape

 

De vechi izvoare izbucnite pe cînd eu

Umblam cu tine lela, teleleu,

 

Neluînd în seama că ești goală-pușcă,

Dînd, buni prieteni, roua grea de-o dușcă

 

Și pipăind ba sînii tăi, ba un copt fruct

Pe care pîn’ la urmă tu l-ai rupt

 

De pe o ramură și l-ai mușcat;

La fel eu țîțele în dinți ți-am luat,

 

Rostogolindu-mă în văile mătăsii…

 


De dezvoltat…

Scris la 8 iunie 2012

Aveam în mine ceva sfînt

Cum numai îngerii sînt pe pămînt,

 

Neapărați decît de-aoreola lor

În preajma caselor, fîntînilor…

 

M-apropiam de oameni și-i priveam

Cît se iubesc de mult, ca printr-un geam

 

În care răsuflarea li se-oprea

Făcînd dulci falduri grele de perdea

 

Ca să nu văd, și să nu înțeleg

Că fericirea nu-i un fluture întreg…

 

 

 

 

 


Mi-e sufletul curat ca un pahar…

Scris la 11 mai 2012

 

 

Mi-e sufletul curat ca un pahar

Nemurdărit de buze. Cînd respiri

Se aburește fin de amintiri

De care tu, acum, nici n-ai habar.

Oh, ele te vor face să roșești:

Căci vei afla ce șolduri tandre ai

(Dacă te uiți la hergheliile de cai!)

Și-ncerci cu mine să le-obișnuiești

Să-și unduiască-n talia lor fină

Fesele mari care de ea atîrnă

Încît mai-mai să cazi pe spate, plină

De năbădăi în clipa ce îți scurmă

          Sînii din față, și ei prea umflați

          De pofta îngerilor făr’ de saț!


Catren

Scris la 11 mai 2012

Paharul de cristal cînd cade jos

Știe să moară-n țăndări lungi, frumos,

Împrăștiind tăioase curcubeie pe covor.

Vai, numai eu nu mă pricep să mor…


Vorba lui Sienkiewicz…

Scris la 11 mai 2012

“Cineva a spus că un bărbat, cînd se înșeală, poate declara că doi și cu doi fac cinci – și greșeala poate fi îndreptată; femeia însă, cînd greșește, susține că doi și cu doi fac o lampă și atunci poți să te dai și cu capul de pereți.”