«
»


13, vineri…

Scris la 13 februarie 2009

Îngerii sînt atît de mîhniți

Cînd ne văd cum trecem grăbiți

 

Printre ziduri de fluturi, sub bolți de miresme.

Lor să-nțeleagă deloc nu li-e lesne

 

Că trăim cam degeaba, cu secundele-n pripă.

Eterni își ridică-n azur o aripă;

 

Doar nimbul lor veșnic o clipă se-nmoaie

Pe vreme de-amurg, și de vînt, și de ploaie

 

Și parcă-i încercă sub fulgi o durere,

Privind prelingîndu-te-n părul de miere

Spre calda și leneșa mea mîngîiere…

4 comentarii »

M:

OOOO:) WOW!:)

13 februarie 2009 | 11:57
in casuta:

Inlustra eos qui lucem merentur:

„Ne quis miretur qui sim, paucis eloquar.
ego Lar sum familiaris ex hac familia
unde exeuntem me aspexistis. hanc domum
iam multos annos est cum possideo et colo
patri avoque iam huius qui nunc hic habet.”

13 februarie 2009 | 14:42
M:

Cred ca imi placea mai mult „Că sîntem cu ziua, cu minutul în pripă.” Multumim :) M

14 februarie 2009 | 3:33
M:

„Am senzatzia ca sint scriitori care scriu anume pentru a putea fi tradushi mai ushor. E o eroare stupida! Scrii cit potzi mai bine in romaneshte, nu trebuie sa te gindeshti sa facilitezi o eventuala traducere. Textul , cred, cu cit e mai bun, devine intraductibil…”

Adevarat. Incerc sa traduc poezia asta in spaniola si e taare greu:).

14 februarie 2009 | 4:40
Lasa un comentariu

Comentariu