«
»


A nins!

Scris la 27 noiembrie 2007

Dimineaţă albă! Am visat că sînt într-un orăşel străin, cu străzi înguste, cu case pitoreşti, unele dărîmate şi acoperite cu iederă. Un bărbat simpatic mi le arată. Promit să mai vin pe acolo. Senzaţie de fericire. Îl întreb cum se cheamă orăşelul. Rîde, e Dorohoi! Dar visul începe într-o cameră, acum mi-am amintit. Şi există şi o femeie acolo, necunoscută… Plecăm, eu şi bărbatul (îmi zice că e evreu!) şi dăm de străzile frumoase, cumva prea picturale, ca în fotografiile, în reproducerile de pe „vederile” trimise prin poştă… Îmi dau seama că am venit acolo de pe o plajă, eram la mare!!! Şi îmi propun să revin mereu în orăşelul ce-mi duce gîndurile spre adolescenţă… E şi promisiunea de a revedea femeia străină… binevoitoare… zîmbindu-i, zîmbindu-mi… ca de altfel şi bărbatul… ne înţelegem toţi trei… e un soi de fluid de bucurie ce ne leagă împreună… o imensă şi liniştită acceptare a iubirii… Senzaţia de fericire persistă şi la trezire… mă miră… caut să adorm iar… nu reuşesc… Afară e totul de-o albeaţă strălucitoare… În realitate, o cunoştinţă îmi aduce de la tîrgul de carte volumul Cîntece de adolescent, cu versuri scrise prin 1957-1958, deci pe la 18-19 ani, înainte de a mă îmbolnăvi… Iată că am debutat!!!

25 comentarii »

vic:

sa zicem:
tot ce arata ingust e constringere,
ce e darimat e lipsa de perspectiva, deprimare.
cineva sugereaza calea, de acolo vine fericirea –

motorasele noastre interne gripate si nefericite nu mai genereaza sentimente.
hobitutzule, uite iti intind palma si pe ea sta un sentiment mic si caraghios, dar este. el stie sa traiasca pe orbita/locul geometric al carui centru esti. ai grija de el pina ma intorc! fiindca o sa-l cer inapoi.

27 noiembrie 2007 | 10:52
vic:

ce scrie oare liiceanu in ‘despre seductie’?
s-a lansat curind…
mi-e teama doar ca acest om a tras subiectul pe filozofie, fiindca nu cred ca are sentimente pentru acest cuvint. o fi incercat vreodata sa // seduca pe cineva? cum ii sta aceasta insinuare?
hobitutzule, ti-am zis eu vreodata cit de seducatoare e deprimarea? cita liniste se lasa in zona de retrograd? [ca era sa zic crepusculara] bye!

27 noiembrie 2007 | 11:10
tom:

Sapte mii de psihopati
Stau in gara la Galati.
Iar doi dau cu papagalu’:
Iaru
si Emil Brumaru.

27 noiembrie 2007 | 11:29

:mrgreen: @tom: place!!!

27 noiembrie 2007 | 11:43

In fine, mai dau de la mine o bucatica de…poveste.
Uite-aici: http://foivolante.blogspot.com/2007/11/scraps-4.html
doar ca e fara zapada…

27 noiembrie 2007 | 11:56

Buuun! Asta e o provocare!:)))
Merita un raspuns pe masura. Ia sa mai scotocim noi prin valiza cu vechituri…criptice :mrgreen: …
Asaaaa….gata….am gasit:
http://foivolante.blogspot.com/2007/11/tafeta.html
:twisted:

27 noiembrie 2007 | 13:51

@Aquiu : nu e deloc o provocare, e ceea ce am vist… desigur, senzaţia de fericire a fost cea mai puternică… m-am şi mirat, trezindu-mă… de obicei visez kestii negative… dar în vis totul era muiat intr-o înţelegere perfectă între cei trei… fiecare surîdea celuilalt… şi trebuia să revin… femeia era în fundul camerii… eu şi bărbatul evreu eram în prim-plan…

27 noiembrie 2007 | 13:56

Fireste! Nu continutul, ci ideea de continuare era provocarea… :lol: De-aia am si scotocit dupa…stafete…

27 noiembrie 2007 | 14:08
tupeistu:

Iarna
Pe alei pudrate
Fetiţe vesele,
Fulgi ca de vata
Le mîngîie fesele
Şi arşi de dorinţã
Oh, dulce nevrozã,
Topesc a lor fiinţã
In carnea rozã.

Pe trotuare
Popouri tremurate
De fete cuminţi
Visînd ruşinate
Strãpungeri fierbinţi
Îşi poartã menirea
In zãrile dalbe …
Nu… nu-mi luaţi amintirea
Ispitei roz-albe.

Pe stradã …
Zãpadã …

27 noiembrie 2007 | 15:13
tom:

@tupeistu: e greu la andropauza? :mrgreen:

27 noiembrie 2007 | 15:56

@tupeistu: la ce editură a apărut „Un tramvai numit Poescu”?

27 noiembrie 2007 | 16:08
tupeistu:

hobbitul@: la cartea romaneasca

27 noiembrie 2007 | 16:14
tupeistu:

tom@: te-apuca groaza, monser :mrgreen:

27 noiembrie 2007 | 16:25
V.:

Ştiţi că la Sibiu se joacă de cîţiva ani „Un tramvai numit Popescu”? Chiar într-un tramvai, care pleacă de la cimitir, taie Dumbrava şi se duce spre Răşinari…
Încă se mai joacă, azi am vorbit cu actorul care se ocupă de proiect. Coincidenţă!
(dar azi avem „Un tramvai numit dorinţă”, cu ruşi)

Coincidenţă mi se pare şi cum aţi primit cartea de debut în ziua primei ninsori. E un fel de reeditare cuminte în fiecare.

27 noiembrie 2007 | 16:29
tupeistu:

hobbitul@ : la ce editura a aparut „Cintece de adolescent”?

27 noiembrie 2007 | 16:34
tom:

@hobbit: uite o rima cu intens iz de dolhasca: brumaru-curvaru’ :razz:

27 noiembrie 2007 | 16:36

@tupeistu: la ed. Brumar din Timişoara

27 noiembrie 2007 | 17:07

V.@ : „Un tamvai numit dorinţă” jucat de ruşi!!! Tocmai mă gîndeam la o nouă versiune a „Unchiului Vania”! Un unchi Vania care rămîne, exact ca în piesă, doar cu Sonia! Şi din una în alta, el tot socotind el la abac, ea tot îndemînd la muncă, iată-i uitîndu-se pe furiş unul la altul… Voinţki Ivan Petrovici(unchiul) are aproape 50 de ani, Sonia 20, e fiica Verei Petrovna, sora moartă a unchiului Vania…

27 noiembrie 2007 | 17:20

@tom : o cam dai cu bîta-n baltă!!!

27 noiembrie 2007 | 17:46
V.:

Da, „Un tramvai…” jucat de ruşi! Fără aproape nimic american. Cu covoare mexicane, rugăciuni tibetane… apar chiar şi nişte coreeni. Mulţi, vreo şapte. Dar să nu intrăm în detalii (o s-o fac eu altundeva).

Sonia singură cu unchiul, da. Fiica Verei. Se sting luminile, habar n-avem, la urma urmei, ce se mai poate întîmpla. Ea spune „ne vom odihni”, dar asta poate să însemne orice.
Totuşi, sînt aproape 30 de ani între ei…

27 noiembrie 2007 | 18:31

V.@ : Unchiul Vania se îndrăgosteşte de a doua soţie a lui Serebreakov.. prima soţie a fost chiar sora „unchiului”…moartă acum… El are o ciudată atracţie pentru fiica primei soţii a lui Serebreakov… de fapt pentru „soţiile” lui Serebreakov… Tăticul Freud ar admite…

27 noiembrie 2007 | 19:07
V.:

Observ deja un început la noua versiune! Căci Vanea nu e atras, din păcate, de Sonia.

Elena Andreevna a plecat, însă după ce doctorul Astrov a reuşit să îi fure un sărut. Ba nu, chiar ea sare şi îl îmbrăţişează, căci pentru o clipă şi-a cam pierdut minţile.
Tocmai Astrov! Biata Sonia îl iubea…
Şi Sonia, şi Vanea, rămîn singuri. Numai că Vanea stă cu nasul în abac. Numără – cincisprezece, douăzeci şi cinci… Şi Sonia vorbeşte de una singură…

27 noiembrie 2007 | 19:48

V.@ : ba e atrasă de Sonia, cu vîrf şi îndeast…dovada stau ultimile lui replici…Iar acea „odihnă” propusă de Sonia… Mai ales că dînsul o îmbrăţişează, dupa cum indică (în paranteză… ca să deruteze puţin) insuşi Cehov, care e mare pişicher…

27 noiembrie 2007 | 19:54
V.:

Vai, dar protestez!… Rescrieţi deja?
Nu, Sonia e cea care îl îmbrăţişează (tot în paranteză, tot „pişicherul” sugerează). Şi tot ea e cea care îi spune: „n-ai cunoscut nici o bucurie în viaţă, dar aşteaptă, unchiule Vanea, mai aşteaptă…”
Vanea tace mult prea mult!
Şi la final – asta sigur vă place – se aude cum bate toaca.

27 noiembrie 2007 | 20:26

V.@ : Mda… numai că puţin mai înainte, şi tot într-o paranteză bizară, iată ce spune Cehov: Îngenunchează (e vorba de Sonia) în faţa sa(e vorba de unchiul Vania) şi-şi pune capul în mînile lui. :shock:

27 noiembrie 2007 | 21:20
Lasa un comentariu

Comentariu