«
»


Aldulescu

Scris la 10 august 2012

 

Un foarte mare prozator care a creat un limbaj special, inconfundabil! Frazele lui au în sufletul meu o rezonananță fascinatorie, mă încîntă, le citesc infinit bucuros cu glas tare. Aldulescu mă face să scriu!!! Îmi dă curaj, deci se mai poate! Atenție la tonul, la melodia unica a cuvintelor sale. Da, creatorul unui nou limbaj in literatura română. I-aș dori o virstă matusalemica, să ne tot fericească… Cred că Mihai Zamfir remarca undeva că e singurul scriitor celinian de la noi, pătruns de ferocitatea și frumusețea răului, de ispășirea lui într-un univers căruia Aldulescu îi dă o tușă nesfîrșit nostalgică… Sîntem supraviețuitorii păcătoși ai unui rai pierdut pentru totdeauna… Scriitori ca Aldulescu apar rar și schimbă macazul unei literaturi întregi.

 

15 comentarii »

November:

E vorba de acel Aldulescu…”Amantul colivăresei”?E singura carte a lui pe care am citit-o….are personaje”delicios-păcătoase”, cum spunea cineva.(Ca şi personajele dvs. maestre!)Promit să caut, şi să citesc şi alte cărţi de-ale sale!

11 august 2012 | 15:21

@November: Mai citiți! „Acel” Aldulescu e un mare prozator. Am impresia că nu le prea aveți cu literatura! Păcat!

11 august 2012 | 20:01
November:

M-ati suparat maestre!Tocmai literatura e viata mea paralela! Daca nu le aveam cu literatura nu eram aici! V-am spus am citit o carte de acest sciitor….nu e de ajuns o viata de om sa citesti tot! Si aici e pe gusturi….Am intalnit multe …foarte multe persoane care nu au auzit de Emil Brumaru…si le „aveau cu literatura”!Nu meritam acest comentariu pe care mi l-ati facut! Toate bune, maestre! Adio!!!

12 august 2012 | 6:31

@November: Păi de ce să vă supărați? Spuneți-mi un autor în viață, a cărui proză sa vă placă foarte mult!

12 august 2012 | 13:08
November:

Nicolae Breban…Nora Iuga…(asta pentru ca ati cerut doar proza)…Nu ati specificat daca doriti sa va spun doar de scriitori romani sau nu…deci il mentionez pe Milan Kundera, care imi place enorm(sim lista poate continua).Din pacate scriitorul roman care imi place la superlativ, nu mai este in viata :Radu Tudoran!Citesc zilnic, maestre…stiu, am gresit ca am scris „acel Aldulescu”; dar faptul ca am citit doar o carte de a sa…nu inseamna ca „nu le am cu literatura”(citez din dvs.) Ma repet : imi trebuiesc inca 10 vieti sa citesc, tot ceea ce mi-ar placea! Ati fost nedrept, dar va iert pentru ca va iubesc si va respect!

12 august 2012 | 18:00

@November: Nicolae Breban este uriaș! Radu Tudoran îmi plăcea cînd eram adolsescent și-i citeam romanele la Curtea de Argeș, de la un unchi al meu, le avea în edițiile princeps. Ei, străini sînt mulți…

13 august 2012 | 14:12
Corneliu:

Eu marturisesc ca nu am citit nimic de Aldulescu (si cu-atat mai putin sunt sigur ca le am cu literatura). Insa zilele astea ma bate gandul sa cumpar un roman de-al domniei sale, astept o recomandare.

13 august 2012 | 15:33

adio, maestre! m-ati suparat atat de tare! sa laudati pe buna dreptate un scriitor roman aflat inca in viata? si, pe deasupra, si mai tanar decat dumneavoastra? asa ceva nu se face! la noi nu se face! pur si simplu nu se face! m-ati suparat, maestre! m-ati suparat! adio! imi iau tastatura si plec!

13 august 2012 | 16:17
November:

Ma bucur sa avem si gusturi comune! Cu drag!

13 august 2012 | 17:49

@Corneliu: Păi, să zicem, Îmgerul încălecat, sau Prorocii Ierusalimului, sau Amantul colivăresei etc.

14 august 2012 | 9:01
November:

Eiii…maestre, si eu cand v-am spus ca am citit doar, „Amantul colivaresei” , mi-ati spus ca nu le cu literatura! („Blak Sun”…tu de unde ai aparut cu …sarcasmul tau???)Mi-am inceput ziua cu dumneavoastra…”NU te lăsa cu zăhărelul dusă
De crini piţigăiaţi la hanuri sumbre
Unde pitacii au momeli ascunse,
Pluşul deşală, fluturii fac zîmbre
Şi-ndeosebi nu-nchiria căpşune
Şi nu umbla prin rouă rău famată,
C-un dediţel în dinţi, sălbăticiune….” „Nihil sine”….Brumaru!

14 august 2012 | 9:43
November:

Eratta : „Black”(nu Blak!)…si „nu le am”(in loc de „nu le”)

14 august 2012 | 13:27

Imi place sa citesc si ma bucur ca existati. cu cat citesti mai mult, cu atat iti doresti si mai mult sa citesti :)

22 februarie 2013 | 14:56
Diamantul Alb:

Cautam scriitor,vrem Hobbitul inapoi!Gasitorului recomensa! :) <3 Oferim la schimb cafea naturala cu frisca artificiala :)

23 februarie 2013 | 10:50
vasile:

Stimate Domn Brumaru,

V-am scris pronumele de politeţe cu majusculă pentru că sunteţi într-adevăr un domn în adevăratul sens al cuvântului. Motivul pentru care vă scriu, înafara faptului de a vă exprima aprecierea mea maximă pentru ceea ce aţi făcut pentru Literatură, este acela de a vă informa că aş dori să-mi fac Lucrarea de Doctorat cu titlul „Poezia lui Emil Brumaru”. Totodată, aş dori să vă cer sprijinul, dacă este posibil. Vă mulţumesc anticipat :)

6 septembrie 2013 | 18:41
Lasa un comentariu

Comentariu