«
»


Bacovia…

Scris la 16 noiembrie 2007

1.”Omul începuse să vorbească singur…”

2.”Şi-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint…”

3. „Şi acele aşteptări a vieţii de om…

4. „Dacă nu-i

Cu cine vorbi,

Se scrie.”

5. „În astfel de împrejurări,

De-a te menţine

Măcar poet…”

17 comentarii »

…pentru ca nu vrea sa-si imparta singuratatea cu altii…

16 noiembrie 2007 | 9:56
Ironistul:

Iar creierul ardea ca facara de soare

16 noiembrie 2007 | 10:44

rozana@ : singurătatea, ca şi boala, ca şi moartea, nu poate fi împărţită cu altcineva… ţi-o asumi…

16 noiembrie 2007 | 10:54

…Daca asa zici tu…

16 noiembrie 2007 | 12:15
Ironistul:

versurile mele preferate din bacovia:
Şi ce dacă corpuri cereşti se-nvârtesc
Şi dacă lucinde stele!…

Şi iată a venit seara
Peste zi nefiind nimic

16 noiembrie 2007 | 13:30

ironistul@ : „Şi iată, ne-a surprins seara
Peste zi nefiind nimic.
La fel
Ca de atâtea ori.”

16 noiembrie 2007 | 13:50
Mok:

Singuratate, numai tu nu m-ai jignit! (A. Gide?!)

16 noiembrie 2007 | 14:33
antipatica:

………………………………………………..
:???: vorba asta:singuratate
contine vorba cealalata:ura :mad:
………………………………………………..
nu, eu nu-mi asum singuratatea ci o mobilez cu
prezentza tuturor fiintelor terestre aflate prin preajma- mai mult sau mai putin intamplator .
altminteri singuratatea e o aparenta
o stare de necunoastere , o inconstientza….
nu, nu-mi asum asa ceva;
problema mea incepe atunci cand stiind ca nu esti masochist aflu ca te doare singuratatea ta.

16 noiembrie 2007 | 14:42

antipatica@ : nu prea pricep de ce te burici aşa de vehementă… prea le ştii pe toate… :mrgreen:

16 noiembrie 2007 | 14:58
antipatica:

(hobbitul@ !!!!!
vehementa?
normal:
am douazecisiunu de buricuri.
insa…) nu scriu aici la tine ca sa buricesc
ci fiindca credeam aprioric ca as fi distractiva.
:mrgreen:

16 noiembrie 2007 | 15:16
tupeistu:

„… un poet,
Bizar, singuratic, nebun.”

16 noiembrie 2007 | 18:12
aristo:

singurătate

când pătrunde-aici, cuminte,
cu pasul ei de domnişoară,
pereţi ieşiţi din orbite
albi şi goi o înconjoară
şi trupul i-l înfăşoară,
cilindri virgini şi netezi
ca foiţa de ţigară.
ea nu fuge, nici nu zbiară,
mai degrabă se-nfioară,
la un capăt se aprinde
şi-ntr-un piept flămând descinde,
iar când iese extenuată –
jumătate transpirată,
jumătate parfumată –
se împrăştie-n atmosferă
searbădă ca o himeră,
se trânteşte pe scrumieră
însă febra-i dă târcoale
în perfide rotocoale…

16 noiembrie 2007 | 18:23
rilu:

– Suntem singuri, i-am spus, suntem fundamental singuri. Oricat ne-am chinui sa comunicam, tu n-ai sa fii niciodata eu, eu n-am sa fiu niciodata tu… oricat ne-am povesti vietile tu n-ai sa ai niciodata aceleasi senzatii ca mine… oricat am plange impreuna, tot n-o sa plangem pentru aceleasi lucruri… vezi, suntem singuri, si nu putem schimba nimic!
– Nu, mi-ai raspuns tu. O sa vezi. O sa calatorim intre lumea ta si lumea mea fara incetare pana o sa reusim sa batem o carare, dupa aceea sa construim un oras, dupa aceea o intreaga lume… o sa vezi…
Ma lua in brate si ma legana. Ma acoperi cu aripile lui mari si curate…

16 noiembrie 2007 | 20:38

rilu@ : :smile: place!

16 noiembrie 2007 | 20:57
rilu:

@hobbitul: cum mai e vineri seara asta? a mai ramas vreo frunza prin copaci? mai suiera vantul a gheata-nflorita? mai zboara iele usoare prin vazduhuri?

16 noiembrie 2007 | 22:17
aristo:

ce zici, hobbitule? sunt cretine versurile? sau cum ti se par?

16 noiembrie 2007 | 22:24

„Daca nu-i cu cine vorbi, se scrie” – imi place.

17 noiembrie 2007 | 17:13
Lasa un comentariu

Comentariu