«
»


Balamucul… (de dezvoltat)

Scris la 26 noiembrie 2007

Sînt atîtea de povestit! Dar îţi dai seama că nu ai chef… Şi aştepţi… Cum a început? Ar fi trebuit să ţii minte fiecare amănunt pentru ca să nu cazi din nou… Măcar din prudenţă… Cît timp irosit degeaba!  

12 comentarii »

Exorcizam? :cool:

26 noiembrie 2007 | 10:50
hobbitul:

@Aquia : se pare că e nevoie din cînd în cînd… :twisted:

26 noiembrie 2007 | 10:56

E cel mai bun „tratament”. Da intotdeauna rezultate imbatabile, iar efectele colaterale pot fi uneori…surprinzatoare.. :mrgreen:
Ca tot ziceam ceva despre minuni,mai mici sau mai mari, adineauri…. :grin:

26 noiembrie 2007 | 11:10
hobbitul:

@Aquiu: păi termina de spus minunea!

26 noiembrie 2007 | 11:18

Pai minunea poate fi orice: de exemplu, faptul ca acum afara ploua, iar pe mine nu m-a mai apucat nici o depresie…ba chiar dimpotriva!:)))

26 noiembrie 2007 | 14:38
girlwithapinkpearl:

Astept cu o nerabdare pasiva sa treaca ploaia asta cenusie si sa se coloreze lumea la fel cum era. Astept sa fie iarasi lumini si umbre adevarate, sa deseneze soarele dungi orizontale pe podea cu sablonul jaluzelei. Astept sa ies din acest tunel al tacerii in care am intrat. Din timp in timp nelinistea imi bate la usa, dar ma prefac ca nu e nimeni acasa, ca locul e pustiu, cenusiu si atat. Nelinistea pleaca din prag fiindca nu-i place sa astepte. Probabil ca se va intoarce. Pana la urma va invata poate sa se furiseze pe sub deschizatura usii sau prin gaura cheii. Iarasi am uitat sa pun apa la flori si le privesc absenta pamantul uscat. Nu mai au mult de trait, gandesc si in mod straniu realizez ca nu imi prea pasa de viata lor. Raman la tacerea de care as vrea sa scap, mi-ar placea sa am chef sa-i vorbesc cuiva, poate Lui, sa am chef sa-i servesc cuvinte calde si un suras alaturi de ceasca de cafea. As vrea dar nu pot decat sa tac, nu pot decat sa nu fiu aici, sa raspund la tacerea lui tot prin tacere, la prezenta lui prin absenta.

26 noiembrie 2007 | 15:17

balamucul, norul si soarele
___________________________

pe vreme de nor cerul este mai aproape
pe vreme senina razele soarelui frig
pe cerul acoperit gandurile se imprima
pe cerul bleu sus emotiile se rasfira
-si se risipesc.
doar norul
_______________
doar norul aduna dorul in ulciorul inimii mele
pagana.

26 noiembrie 2007 | 19:38

Ei si ce daca n-ai chef?! N-ai chef si gata! Cat despre tinutul minte…nnnttzz! Asta nu se face! Cel mai bine e sa stergi cu buretele…oricum, niciodata nu vei reusi sa pasesti exact peste propriile urme…
Iar prudenta e mama rutinei…Ce naiba?! Tocmai eu sa spun toate astea? :)))

Minunea 2: ce frumoasa si teribila poate fi uneori asteptarea! Poate tocmai pentru ca stii exact ce urmeaza…

26 noiembrie 2007 | 19:56
sonatina:

:neutral:
Am cazut pen’ca ma impinsese sa cad, sa decad
Ori din stres de exces:c-oi fi dormit prea mult; oi fi mancat prea mult ,prea mult oi fi baut ;si-am cazut.
:???: Nu,nu cred ca din exces in exces am cazut.. :neutral: Nebunii doar ar crede-o
In realitate cazui fin’ca ma impingea ca sa cad
. ..sa decad
:cool: …la ce sa-mi fie utila memoria io plec sa ascult sonata
:???:
Sonatina

26 noiembrie 2007 | 20:12
tupeistu:

m-ati facut curios si m-am apucat de citit Cristian Popescu. am ajuns la „Spovedania unui indracit.Ospiciu” nu mai am cuvinte

26 noiembrie 2007 | 22:22
hobbitul:

@tupeistu: să nu faci confuzia între Cristian Popescu(poet, mort) şi publicistul Cristian Tudor Popescu, încă viu!!!! :mrgreen:

27 noiembrie 2007 | 7:50
tupeistu:

hobbitul@ : exista pare-mi-se o legatura, volumul Arta Popescu editat de Societatea Adevarul in 1994, plus texte publicate de poet in Adevarul literar si artistic ,aflu de pe coperta interioara a cartii „Un tramvai numit Popescu”. Cartea e de fapt un colaj de texte (antume si postume, publicate deja sau in manuscris) ale poetului, organizate ca un scenariu cu personaje, de catre regizorul Gavriil Pinte. Dar substanta textului ramine, am facut comparatia cu texte ale lui C.Popescu gasite pe net (inca n-am reusit sa fac rost de volumele publicate de el). Iar fragmentul de care aminteam, „Spovedania unui indracit. Ospiciu” este un text confesiv si totodata premonitoriu, un poem teribil al disperarii in fata mortii. Autenticitatea dramei transformata in poezie de mare forta.

P.S. Mda, titlul i se potriveste cumva si lui C.T.P.

27 noiembrie 2007 | 14:55
Lasa un comentariu

Comentariu