«
»


Bogată-i camera în care trupul tău îşi lasă…

Scris la 24 februarie 2008

Coapsele-i albe-n straturi de mătase,

Şi îşi frămîntă sînii mici cu frică,

Şi cîrlionţii-n aer şi-i ridică,

Lin răsfirîndu-i, zbuciumîndu-i dulce

În clipele cu tăvăleli năuce,

Cînd îngerii îşi pierd roua în perne

Şi-aripile-alături ţi le-aşterne

Spre alintări ascunse, răsfăţate

Ce le împarţi, trîntită lin pe spate,

Cu gura umedă de poftă şi plăcere,

Că pîn’şi Dumnezeu din ceruri cere

Doar un surîs de-al tău viclean şi-o mîngîiere…

8 comentarii »

Smeagoliţa:

Îmi place că-i viclean surîsul. Mă duce cu gîndul, mă scuzaţi, şi la un clean, la un peşte alunecos, ispititor în sclipirea lui trecătoare, despicînd apele, uite-l, nu-i…

24 februarie 2008 | 10:01

@Smeagoliţa : Surîsul e viclean din cauză că ascunde îndemnuri destul de… lacome…

24 februarie 2008 | 10:45
Smeagoliţa:

Lăcomia e o calitate de nelipsit la o Smeagoliţă. Fără ea, am fi nişte biete arătări cu degete lungi şi priviri rătăcite. Surîsul viclean însă nu îl vede oricine. Cel mai bine se vede la revărsatul zorilor, în apele limpezi, furat peste umăr.

24 februarie 2008 | 14:26

@Smeagoliţa : Adevăru-i că mie îmi plac şi Smeagol şi Smeagoliţa… mai ales ea… Da, are degetele exagerat de lungi şi de dibace… aproape că dă de gîndit:oare ce face cu ele? Şi uneori le flutură… aşa…prin aer… Iar surîsul i-l văd oricît s-ar feri… şi nu numai în apele lunecoase din zori… ci şi în oglinzile înserate, la lumina lumînărilor, în odăile ascunse de oameni… cînd sufere şi se bucură…

24 februarie 2008 | 14:34
Smeagoliţa:

Poate fiindcă sînt hobbiţi decăzuţi vă plac. Sau să le spunem decadenţi?…
Degete lungi au toţi hobbiţii, lăboanţele lor sînt celebre pentru dibăcie. Frumuseţea e un bonus, fericit cine o vede şi o înţelege. Surîsul însă chiar e greu de văzut. Da, e secretul oglinzilor şi al acelei suferinţe din miezul bucuriei. Dar să nu spunem mai multe, mai sînt şi oameni care citesc…

24 februarie 2008 | 14:48

@Smeagoliţa: Îţi dai seama că, hobbit fiind, ştiu multe secrete din sufletul lor… Da, cred că decadenţi ar suna mai bine decît decăzuţi… A, dar uitam, Smeagoliţa este datoare hobbiţilor cu un „act artistic” şi cu încă o fantasmă delicată… Hobbiţii sînt răbdători… însă capătă nelinişti… aşa… dacă nu sînt ascultaţi… cad pe gînduri şi li se lungesc mutrele a melancolie… Şi aşteaptă în continuare… tot mai…

24 februarie 2008 | 14:58
Smeagoliţa:

Vai, n-aş vrea să vă las să aşteptaţi. Iertare, dar care-mi e datoria?
Şi chiar doream să revin cu o precizare. Viclenia ne stă doar în slujba jocului nevinovat. Acum furăm rochiţe şi ne mascăm în fetiţe (se ştie doar că Smeagolii aşa-s ei, împieliţaţi, fără de haine), acum ne prinţesăim furînd baghete magice de prin copaci vorbăreţi, acum ameţim piticii învîrtindu-i în braţe…

24 februarie 2008 | 15:37
Smeagoliţa:

P.S.: Da, am vorbit cu Smeagol, mi-a amintit de datorie… Caut să umblu la seif la noapte.

24 februarie 2008 | 18:56
Lasa un comentariu

Comentariu