«
»


Călătorie

Scris la 28 septembrie 2009

C-un crin în mînă, cu o spadă-n alta,

Îngerul meu trecea,-nțeles cu soarta,

Prin aburii verzui ai dimineții,

Spre partea morții din acea a vieții.

N-avea nici spaime, nici mirări, nici grije,

Lin cumpănit între corola tijei

Și-oțelul orbitor, doar ochii, parcă,

Simțeam cum de plăcere i se-ncarcă.

Mergeam asemeni lui, pășind pe-o urmă

Lăsată-n iarbă, ne-nsoțeau, în turmă,

Și cerbi și nevăstuici cu botul umed,

Și încercam voios să mă încumet

Să nu-l mai părăsesc deloc de-acuma,

Cînd pipăiam chiar eu cu pieptul bruma,

Și să ajung, mereu prieten cu dînsul,

Acolo unde-s una rîsul, plînsul,

Ca să mă tupilez cuminte-n casa

Lui Dumnezeu cel moale ca mătasa.

     Și curcubeie se roteau deasupra

     În timp ce beam, pe rînd, rouă cu cupa…

3 comentarii »

Nu cred că folosirea prezentului la a III-a singular în loc de a III-a plural are vreo relevanţă în poezia asta. Aerul arhaic pe care o astfel de construcţie îl dă avea efect acum vreo douăzeci de ani. Eu zic să renunţaţi la acea figură de stil, pentru că nu aduce nimic poeziei.

28 septembrie 2009 | 12:00

@Marius Ianus: S-a marcat! Dar nu mă pricep cum să o fac! Ai putea să-mi arăți, practic, rescriind versurile cum ți-ar place să fie? Ți-aș fi recunoscător, pe bune.

28 septembrie 2009 | 15:01

Văd că aţi rezolvat-o :) . Nu cred că s-a stricat nimic din farmecul poeziei.

28 septembrie 2009 | 16:40
Lasa un comentariu

Comentariu