«
»


Ceață…

Scris la 13 noiembrie 2008

Ziarele vin cu întîrzîiere… Mă gîndesc intens la extraordinara frumusețe a iubirii, la puterea ei, delicată și robustă totodată, de a-și menține parfumul îmbătător deasupra corolei violent cărnoase…

9 comentarii »

tupeistu:

Ba chiar violet cărnoase :mrgreen: … Mi-a adus aminte de nişte versuri baudelairiene: „Et je me soûlerai de nard, d’encens, de myrrhe,/De génuflexions, de viandes et de vins,/Pour savoir si je puis dans un coeur qui m’admire/Usurper en riant les hommages divins!//Et, quand je m’ennuierai de ces farces impies,/Je poserai sur lui ma frêle et forte main;/Et mes ongles, pareils aux ongles des harpies,/Sauront jusqu’à son coeur se frayer un chemin.”

13 noiembrie 2008 | 15:11
Smeagoliţa:

Floarea de carne a iubirii, carnivoră ea însăşi, devorînd, lăsîndu-se devorată.
O cauţi peste şapte dealuri, o găseşti cînd revii; era chiar la intrarea în peşteră, uluitoare, iţită din piatră seacă.

13 noiembrie 2008 | 15:44

@Smeagolița: Lentoarea cu care florile carnivore, larg deschise, grele de sucuri intime, cu petalele încleiate una de alta, își mistuie prada la marginea de către amurg a peșterii adîncite între munții plini de aur…

13 noiembrie 2008 | 16:57
Smeagoliţa:

Deloc de neglijat mirosul florii carnivore. Deloc dulceag, deloc îmbietor pentru fiinţele obişnuite. Ba chiar uşor respingător – minunat pentru singuratica floare. Balaurii atraşi iniţial de culoarea petalelor vor strîmba din nas şi se vor îndepărta leneşi… Doar mica pradă cu sclipiri preţioase va da din aripi încîntată, irezistibil atrasă de duhoarea anume concepută pentru a-i transmite doar ei mesaje. Şi va ateriza fericită între fălcuţele lacome.

13 noiembrie 2008 | 18:13
mat_hab:

musca adinc in carne si rupe din inima…doare si place, uraste si rade….violetul se inroseste si se mistuie in flacarile dansului de flamenco.

13 noiembrie 2008 | 18:21

@Smeagolița: Duhoarea delicioasă atrage și pe piticii cocoșați! Gusturile lor sînt ușor detracate, dar cînd intră în gura lacomă a florilor carnivore se zbat pînă scapă cu viață! Apoi, atrași irezistibil, vin iar la mierea malefica, îmbietoare pentru simțurile lor vechi, ancestrale…

13 noiembrie 2008 | 19:59
Smeagoliţa:

Uneori, ca pentru a încerca vigilenţa florii carnivore, piticii cocoşaţi îşi aruncă între petale numai scufia. Au învăţat de la şoareci, experţi în dezamorsarea capcanelor cu bucăţi de caşcaval. Floarea, zvîc!, prinde scufia, o strînge şi-o morfoleşte. Apoi o scuipă şi, ca o cuconiţă înţepată, îşi reaşează petalele înfoiate pentru nouă pîndă. Nici scufie n-a păpat, nici corola nu-i miroase…

13 noiembrie 2008 | 20:48

Ziarele vin cu întârziere pentru că nu reuşesc să adune literele care aleargă speriate de floarea carnivoră. Literele nu vor să fie nici citite, nici mâncate…vor doar să râdă de copiii care nu au şters oglinda şi de bătrânii care o şterg prea des. Atât…

14 noiembrie 2008 | 2:17
mat_hab:

ora 2 noaptea…piticii sint mincati,,au ramas doar sireturile si citiva nasturi scuipati de floarea violeta.
mie ce mi-a ramas?
ahh…da..,cafeaua de dimineata si un Bobbit in glastra.

14 noiembrie 2008 | 3:28
Lasa un comentariu

Comentariu