«
»


Ceasornicarul a fugit în propriu-i orologiu…

Scris la 2 februarie 2008

Se-ascunde-acolo-ntre rotiţe şi rubine,

Dar uneori, viclean, oh! minutaru-i vine

Spre piept, taie bucăţi de carne. Ce elogiu

Se-ntîmplă, -amestecat cu cifre, pentru timpul

Cînd îngerii il vizitau cu schimbul

Şi mai se strecurau şi diavolii-n secunde

Spre a-i gusta din sînge şi-ai pătrunde

Cămările de taină ale dulcii inemi!

Dar pe ceasornicar nu-l mai iubeau, de teamă,

De la o vreme, decît molii vechi, vreo scamă

Blînd rătăcită-n marile-i odăi.

Şi-atunci a fost plecarea lui dintăi,

Şi unde a ajuns nu-l aştepta chiar nimeni

S-asculte ale orologiului bătăi…

15 comentarii »

tupeistu:

cîtă cruzime pe acest orologiu… aşa îmi vine să şterpelesc o lobdă din grămada de după godinul hobbitului şi să o azvârl între rotiţe… să-i ajungă nesătulului!

4 februarie 2008 | 0:42

@tupeistu: Lodbe aveam la Dolhasca… Iar gazda repara şi ceasuri!!! Nu cred că aş avea un orologiu atît de mare, încît să fie înţepenit cu ditamai lodba… Ar fi de ajuns un picior de flutur…

4 februarie 2008 | 7:59
vic:

intelesul primului ciclu:
a fost odata, un ceasornicar vizitat in minute de ingeri si de diavoli in secunde. si avea o inima dulce. din motive de ‘teama’ nu l-a mai iubit nimeni. iar el a plecat intr-un loc unde nu-l astepta nimeni. deprimat s-a intors/ascuns in orologiu, iar minutarul nu-i mai aduce ingeri ci ii sfirteca inima.

asteptam, sa revina ingerii si diavolii, si inima sa-i fie din nou dulce… sau sa moara.

de ce le era teama sa-l iubeasca?

4 februarie 2008 | 11:28
tupeistu:

mi-l imaginam orologiu de catedrală! dacă-i aşa mică bestia, scama ce-l iubeşte pe ceasornicar ar fi tocmai bună să-i încâlcească orele… iar fluturii îi vor înveşmânta braţele, pentru a anunţa trecerea timpului printr-o blândă adiere…

4 februarie 2008 | 13:24
vic:

@tupeistu
1. tu si cortazar al tau. cum ai putut sa retii povestea cu glenda si mesajul din sticla? cind am timp ma mai intreb inca.
2. o scama? stiam de un violoncel care iubea o ceasca de cafea.
3. eu nu renunt: de ce le era teama?

eu voi sa ma asez in drum si cu miinile in pieptul destinului sa opresc aceasta nedreptate: merita iubit de printesa din turn. turnul in care era orologiul, vezi bine. sa aiba copii multi, bucalati, care sa invirta acele orologiilor din castelele din insula.

4 februarie 2008 | 15:03
tupeistu:

@vic:

deja uitasem de povestea cu glenda şi mesajul din sticlă. iată că acum tu îmi aduci aminte :lol:
scama e acolo în poezie, sora geamănă a scamei tristeţilor argheziene („Scama tristeţilor mele / Se-ncurcă nopatea cu ele”), rimează cu teama, teama de ceva vag, nedesluşit, ceva despre a cărei existenţă primeşti, când şi când, mesaje neînţelese, cam ca în prima povestire a lui Cortazar din respectivul volum…

4 februarie 2008 | 17:57
vic:

incilcita poveste, cu diavoli vampiri care-l secatuiesc de singe pe ceasornicar si
o teama care rimeaza cu scama.
dar, se poate intimpla totusi sa-ti fie teama sa iubesti ceva!? prea mult, prea putin.

stii ceva? nu ma duc la cortazar iar, ca de acolo o sa ma trimiti la bioy si de acolo…
dar blinda anabella merita toti banii. ca si blow up[nu-mi place funigei].

oare de ce hobitutzul asta are asa de putine oglizi in toate poeziile lui cu femei?
si bijuterii… lantzuguri la glezne…

5 februarie 2008 | 13:16
hobbitul:

@tupeistu : Am destule oglinzi, nu le vezi din cauză că însăşi camera mea e doar o răsfrîngere dintr-o oglindă mult mai mare…

5 februarie 2008 | 13:53
vic:

@hobbitul
aaaaa, si atunci esti virtual?
oglinda aia mai mare ce vede?
cite oglinzi ai in care se pot privi nesatioasele femei?

5 februarie 2008 | 14:39
tupeistu:

@hobbitul: iar am fost confundat cu domnişoara/doamna vic. e ceva ce îmi scapă, dar ar fi trebuit deja să cunosc? :grin:

se vorbea p’aici de oglinzi ascunse… da… dar lucrurile astea se descoperă încet, în timp… trebuie pus ochiu’ serios la lectură…

6 februarie 2008 | 0:11

@tupeistu : Da, e ciudată confuzia asta… şi mie îmi scapă cauza… Posibil din cauză că vă gratulaţi amîndoi cu Cortazar… Iar oglinzile sînt destul de multe prin camerele mele, una, cea de la un vechi dulap, chiar de înalţimea unui om…

6 februarie 2008 | 8:11
vic:

@hobbitul
mai spune de oglinzi, mai spune…
sunt numai urechiuse pofticioase.

6 februarie 2008 | 10:50
vic:

@tupeistu
bine, hai ca nu pot sa ma abtin, e ametitoare si prima povestire, si a doua, si a treia… cred ca am 1 sapt de cind citesc a n-a oara cortazar, si o sa uit si iar o sa citesc.

6 februarie 2008 | 10:53
tupeistu:

@vic: preferata mea e „Axolotul”, despre mormolocul acela cu cap triunghiular, ochii două puncte aurii pe o figură imobilă de aztec si degeţele aproape umane…era acolo şi o constatare remarcabilă: cu cât doua fiinţe seamănă mai mult, cu atât iţi dai seama mai bine cât de diferite pot fi!

6 februarie 2008 | 12:35
vic:

@tupeistu
si se aseamana pina se substituie [cu un axolotl]. si kafka cu metamorfoza e dupa colt.

6 februarie 2008 | 13:53
Lasa un comentariu

Comentariu