«
»


Cînd zînele trăgeau zmeii de limbă…

Scris la 2 aprilie 2008

Ca să le spună unde-şi ţin comoara,

Şi zece luni din an era doar vara

Încît părea că vremea nu se schimbă

Decît din plictiseală, iar prin peşteri

Se adunau piticii cu duiumul,

Fiind ca-ntotdeauna straşnici meşteri

La şlefuit lumina şi parfumul,

Pe-atunci, într-un castel ferit de lume,

Trăia prinţesa veşnic fără nume,

Ce îşi scălda trupul muiat în spume

Şi-apoi şi-l arăta-n oglinzi anume,

Să o zărească îngerii şi-n taină

Să o iubească ca-ntr-o dulce spaimă… 

Lasa un comentariu

Comentariu