E-o mare greșeală de zîmbet

Cînd mergi prin livada cu vișine:

Ai putea să le faci să se rupă

Dintre frunze, pe trup să te mișune;

E-o mare greșeală de suflet

Să ridici pîn’la gură o piatră:

S-ar muia în trecutul tău umed,

Ți s-ar scurge din mîini dintr-o dată

Și-un izvor te-ar cuprinde de glezne.

E-o mare, oh, mare greșeală,

Deși ți se pare-așa lesne,

Să umbli, prin lumea mea, goală…