La început a fost cuvîntul,

Pe urmă ai venit chiar tu,

Mult mai ușoară decît vîntul

În ziua care începu.

Și-ai luat și florile cu tine,

Le-ai desfăcut, le-ai dat la fluturi,

Ca-n zborul lor fără rușine

Părul pe piept blînd să mi-l scuturi,

Și să-mi aduci, de dimineață,

Umerii-nguști cu întresînii,

Plini de-o miresmă și-o dulceață,

Prinși în căușul moale-al mîinii,

Ce-o știu doar eu, pînă la moarte.

     Iar Dumnezeu s-a-ntors pe-o parte

     Spre-a nu zări ce scriu în carte…