Cîntec
Scris la 4 aprilie 2010
Mi-au îmbătrînit mîinile
De stat degeaba cu săptămînile.
Palmele mi s-au asprit.
Nu mai știu să înghit
Apa din cana adîncă.
Totul mi se întîmplă
Parcă alături. Mă uit ca prin geam,
Sprijinit de sticla rece c-o tîmplă
Ce nici n-o mai am!
[...] Cîntec de EMIL BRUMARU [...]
Vai ce poem frumos. Tocmai ca nu spune nimic, ci e exact pe langa spuse, se coteste de la sine.
Dedublare intr-o stare de trezie-reverie!
Cancíon
Por Emil Brumaru
Ajado se me han las manos
Por hacer nada en la hebdomada.
Mis palmas se me han vuelto a raspar.
No se más absorber
El agua de la taza honda.
Todo me pasa, al parecer,
Al lado. Como si fuera por el vidrío mirar,
Y sostenido en la ventana fría
Con una sien que ni es más la mía.
E o poezie foarte frumoasa:) Multumim, Domnule Emil Brumaru:) Cu drag:) Manuela
poemul acesta e o madlena.
cantec mut, de-asta suna atat de tare…
d’aia aveam io senzatia, maestre, ca intineriti …
no, n-are nicio legatura cu poezia asta, ci cu ceva ganduri abia citite despre cum privesti lumea, dupa 70.
la multi ani!
( dumneavoastra stiti de ce dracu suntem obligati sa facem urarea asta atat de rar?)
Daca vinul este alb este normal ca sticla sa fie rece dar daca nici n-o mai ai,ramine sa privesti prin ea ca prin geam si sa vezi realitatea deformata,dupa cum si este,din nefericire.