«
»


Dă-mi, Doamne, o zi blîndă, lungă,-nceată…

Scris la 16 martie 2008

Să-ncep să mă gîndesc pe îndelete

La îngerii cutreierînd în cete,

Şi sufletul bolnav ruga să-şi poată

Iar ridica dintre obiecte-amare.

E-n mine-o ostenelă ce-mi încheagă

Cuvintele sosite-n fuga mare;

Şi-i timpul de plecat în lumea largă

Doar cu iubita mea, prin luminişuri pure:

Acolo veşnic murmur-a pădure

Frunzele proaspete, şi cîntă mierle,

Se rup şiraguri, de la gît, de perle,

Zînele bat, de praf, pînza subţire

A vechilor paianjeni ce tot ţese-n

Raze de aur steme vechi şi dese

Pentru castelele din amintire,

Unde vom poposi mai către seară,

Cînd patima din noi o să tresară…

Lasa un comentariu

Comentariu