«
»


Dă-mi, Doamne, şoldul ei moale de carne…

Scris la 13 martie 2008

Nu  te sfii cînd desfăcută doarme,

Lăsîndu-şi miezul proaspăt să-i învie

În dup-amiaza grea, cărămizie,

Ci-adu şi îngeri albi să o privească

În lăcomia ei, fluturi să-i pască

Lin cîrlionţii-mprăştiaţi pe perne,

Rîme să-i lingă poftele eterne

De la călcîie pînă-ntre picioare,

Unde sînt spume moi de încîntare,

Şi de durere, de vinovăţie

Ce numai mila Ta din cer o ştie

Şi-o iartă fiindcă-i dulcea mea femeie

Care-n plăceri sufletu-mi trist încleie…

Lasa un comentariu

Comentariu