«
»


Dacă nu te gîndeşti tu la moartea ta, au grijă alţii…

Scris la 26 mai 2008

Eram într-o librărie micuţă, lîngă un raft, luasem o carte şi, ca să nu uit, cu ochii închişi, spuneam nişte versuri făcute în cap pe stradă, aşa, din aer… M-am auzit strigat alarmat pe nume… Era librăreasa; crezuse (de ce?) că leşin!!! Am plecat total indispus de „grija” asta care, se pare, arată cam ce părere are celălalt despre tine: că, uite, acuşi leşini, acuşi mori… eşti cumva pe ducă… se vede cu ochiul liber că de abia te mai tîrîi, încurcînd lumea…etc. Mult timp nu am mai fost în librăria aceea în care parcă mi se pîndea ceva neplăcut mie, gîndindu-mă cum naiba de le-au venit ideea asta. Nu era o formă de simpatie, cred, ci de transfer voios a propriilor spaime pe unul oarecum mai bătrîn, mai apt de a face asemenea „figuri”… Deci librăreasa putea sta liniştită, altuia i se întîmplă chestii de astea, în nici un caz ei… 

6 comentarii »

tupeistu:

mi-e că motivaţia librăresei e încă şi mai cinică: se temea să nu aibă „incidente” în librăria ei. însă interpretarea pe care o făcea vădea ignoranţa; un om care şopteşte cu ochii închişi te duce cu gândul nu la leşin, ci la eremiţi, la călugări retraşi în rugăciune, ori la omologii lor din hinduism, yoghinii, ce îşi repetă încontinuu mantrele… de altfel, starea de graţie pe care o descriaţi zilele trecute, momentele când inspiraţia venea ca un torent de nestăvilit, seamănă incredibil cu experienţele brahmanice amintite de Eliade în „istoria credinţelor şi ideilor religioase”.

26 mai 2008 | 14:14
carinissima-ntipatica:

Librãroaicã ,librãroaicã
unde-ti sunt soldutzele istericolutzele?~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
:shock: ~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Pe sub dantelatele fuste ,
de sub pantalonii pescaresti
în halat de librareasa
voluptoasà
uscativa
ofuscatele memorii
puse pe nume de poeti
vinduti
ca sa cumperi casa ta romantica
Libraroaicã
cu gradina si cerdac pe la Ipotesti
unde-ti sunt soldutzele
Nici nu mai soptesti.
~~~~~~~~~~~~~~~~
p.s.
maestre,mâine tre’sa-i duci libraresei la librarie cu autograf caiet de autor unic cu poezea fircãlitã in el semnat de cãtre însuti mata’
si-o floare de mai pusa direct la presat intre foile poezelei, da?
( io trimet direct momentan una savarina gînditã, imaginatã, si virtualã- a carei frisca se ingurgiteaza pe loc fara frica de colesterol)
a naibii libraroaica grijulie, sefa salvarii poetiloir intrati in transa prin librarie,,,,)
p.p.s.
sau zi-i ca de fapt chiar la ea visai, în prezentza ei himerica te oglindeai, cã ea era muza,si cã ,de data asta i-a mers vestea pina-n america, australia noua zeelanda si china- de olimpica ce e, of cors-

26 mai 2008 | 20:32

e un excelent inceput de nuvela.
in alta librarie/in alt local e la fel (doar regia si exclamatiile difera). toti se tem pentru el, doar el refuza sa accepte ca e periculos de batran, refuza sa simta sfarsitul…

27 mai 2008 | 4:17

Si altora li se intampla sa ‘se duca’, in nici un caz mie. De unde i-o fi venit libraresei ideea? In fond.. fiecare stie, in sufletul lui cat este de nemuritor de fapt. Oare ceilalti de ce nu sunt la curent cu asta?

27 mai 2008 | 12:38
drãgutzica:

Mãi ixtab , mãi, uite si dictoanele asezonate la zi:
VIATA ESTE CONTINUÃ-TREBUIE TRÃITÃ SURÎZÎND-Zamolxes-si-EMIL BRUMARU ESTE ETERN-.

30 mai 2008 | 21:14
deditzel:

la multi ani, maestre! frumosi si la fel de deliciosi ca pana acum… oricum – iertata fie-mi indrazneala – anii ce va fi sa ii mai traiti pe acest pamant, oricat de multi, va urez sa fie infinit mai putini ca dainuirea poeziei ce scrieti!

9 iunie 2008 | 15:21
Lasa un comentariu

Comentariu