«
»


Dragostea mea este în tot ce-am scris…

Scris la 13 februarie 2008

Un înger mi-a şoptit vorbă cu vorbă,

Mai şi hrănindu-mă cu roua lui din tolbă,

Cu razele-i culese-n paradis,

Cu merele rotunde, ruşinate

De ce păcate zac în miezul lor

Dac-ascultăm, frumoşi, de-un şerpişor

Prelins să ne aţîţe la bucate.

Ci m-ai rugat să nu-ţi pîrăsc la nimeni

Sufletul trist, să ţin totul în taină

Ca pe un trup acoperit c-o haină,

Ghicindu-se doar şoapta dulcii inemi.

Şi să trăim cu Dumnezeu alături,

Ascunşi în patul nostru sub moi pături…

32 comentarii »

ANGELA NACHE:

SANTETI UN INGERESC MOTAN AL LITERELOR
FELIN SURPRINZATOR CARE NE AJUTA SA CREDEM IN ICOANA LITERATURII

13 februarie 2008 | 17:47
tupeistu:

„Dragostea mea este în tot ce-am scris”… mai mult decît un titlu sau început de poezie, e o profesiune de credinţă. Îndrăznesc o rugăminte, poate vă gîndiţi şi la versul ăsta, cînd va fi să daţi titlul noului volum de poezii.

15 februarie 2008 | 2:22

@tupeistu:De gîndit! Ca titlu, cred, ar suna cam patetic…

15 februarie 2008 | 7:59
tupeistu:

Da, da, acuma observ şi eu (kestia cu pateticul aruncării în ochi drept titlu)… E însă o formulare atît de percutantă în limpiditatea sa, că la prima lectură m-a luat entuziasmul pe sus… entuziasmul fiind frăţiorul mai tînăr şi mai agitat al pateticului :lol:

15 februarie 2008 | 8:47
O eleva:

Pe mine m-a cam întristat titlul, dar am tăcut. Îmi sună a final de ceva. Doar de capitol, în cel mai fericit caz. Dar ştiu eu că regulile de la şcoală nu se aplică în viaţă, iar ceea ce pare să fie final poate să fie de fapt început… E confuză viaţa de adult, noroc că poţi alege să rămîi mereu mic.
Fug la ora de Sarea în Bucate! O să lipsesc, o oră durează cît trei de la alte materii, fiindcă la final stăm şi să degustăm. O dovadă că la final începe distracţia. Vai… :smile:

15 februarie 2008 | 10:05
tupeistu:

@o_elevă : eu iau acest vers ca pe un moment autoreflexiv, d’aia nu mă întristez… poate fi văzut şi ca o concluzie, în fond, fiecare cu proprii ochelari de lectură… oricum, îmi place mult concluzia ta voioasă peterpanistă, să poţi alege să fii mereu mic… îmi aduce aminte de vorba cuiva: „eu sunt două lucruri ce nu pot fi niciodată ridicole, un sălbatic şi un copil”! :smile:
P.S. Pe moment poţi chiuli liniştită de la ora de Sarea în Bucate. Am impresia că ai strîns provizii suficiente în cămară.

15 februarie 2008 | 10:53
O eleva:

N-am chiulit!
Am preparat pizza din ciuperci multicolore.
Sălbatică şi copilă, am mîncat una şi jumătate! Apoi am dormit dusă, cu halucinaţii…

15 februarie 2008 | 15:26

@ o eleva: hm… văd că ai intrat în dialog cu altcineva… sper să fie din cauza tulburărilor de creştere… elevele sînt imprevizibile… poate ca după somnul cu halucinaţii îţi revii… :smile:

15 februarie 2008 | 17:26
O eleva:

Mi-am revenit, am băut un antidot. Dar de crescut nu mai cresc, piticanie rămîn.
Însă mă aşteptam să mă întrebaţi ce-am făcut la ore, vă ştiu pofticios la arome şi culori de-ale bucătăriei.

15 februarie 2008 | 17:42
tupeistu:

Doamne! Ce gelos poate fi hobbitul :mrgreen:

15 februarie 2008 | 17:48

@ o eleva : :smile: … nu te obligă nimeni să creşti, farmecul tău tocmai în asta constă… „o eleva eternă”…

15 februarie 2008 | 17:52
O eleva:

Şi de m-ar obliga n-aş mai creşte. Hobbiţii cît cresc?

Azi am inventat ceva! Ne-au dat teză să inventăm un fel nou de pizza cu ciuperci. Şi am făcut două: Pizza-Picioruş şi Pizza-Pălărie.
„Se vor folosi doar ciuperci cu piciorul lung, respectiv cu pălărie largă…” – aşa începea lucrarea.

15 februarie 2008 | 17:56
tupeistu:

@o elevă: acum am prins ideea… trebuie să ajung la şipul cu antidot, să-l vărs şi să pun apă de izvor (adicătelea hobbitul umblă cu poţiuni magice carevasăzică… de fapt, aveam eu de mult o bănuială… de pe vremea cînd îl citeam prima oară)

15 februarie 2008 | 18:04

@tupeistu:…kestia e să ajungi!

15 februarie 2008 | 18:20

@ o eleva : Îmi plac ciupercile cu pălării roşii, mari cît nişte umbrele… cred că fac sosul gustos…

15 februarie 2008 | 18:22
O eleva:

Da, roşii am scris la reţetă.
Şi niciodată nu se va lua de la aceeaşi ciupercă şi piciorul, şi pălăria (sînt interzise, cu alte cuvinte, ciupercile mari).
Cele cu pălărie largă au picior scurt, iar cele cu piciorong lung au pălăriuţă delicată. La modul ideal…

15 februarie 2008 | 18:27

@ o eleva:…normal, piciorul mic şi cu copituţă… fiindcă ciupercile dau din copituţe ca iezii, cînd nici nu te aştepţi… Iar pălaria mare-mare, să stea fluturii pe ele

15 februarie 2008 | 18:34
tupeistu:

@ hobbitul : normal că e o kestie. şi momentan era doar un gînd… mai departe e treabă de mare fineţe, planuri ţesute cu migală în taina nopţii, la adăpost de privir indiscrete. doar nu vă imaginaţi că un bandit de soi se hazardează în acţiuni pripite. mă retrag acum, căci adulmec prin aer oareşce miros de trăznet… :roll:

15 februarie 2008 | 18:54

@tupeistu: Hobbiţii au nasul mai fin: miroase a zambile! :smile:

15 februarie 2008 | 18:57
tupeistu:

absolut de acord :smile:

15 februarie 2008 | 19:13

@ tupeistu: Mi-ai adus aminte de nişte versuri făcute mai demult… ca să mă distrez…

Dintr-odată, enervată,
Reparata cade lată!

J.O. aleargă prin fiord
După doctorul de cord…

15 februarie 2008 | 19:32
O eleva:

Zambila mea îşi schimbă culoarea în fiecare zi!

15 februarie 2008 | 19:58

@ o eleva : Iar crinul meu cam de trei ori pe zi: ba e alb, ba e roşu, ba e mov!!! Piticii preferă movul… şi vin buluc să se uite…

15 februarie 2008 | 20:10
tupeistu:

@hobbitul : :lol: da… am luat recent cele 3 volume de la ed. Carter (mai comod aşa decît în faţa calculatorului – mă refer la volumele, altminteri excelent editate, la Liternet) şi încerc o interesantă experienţa de traversare a timpurilor, acum mă întîlnesc cu hobbitul în anii ’70-’80, acum în 2008…
@o_elevă: te rog să mă ierţi, dar nu mă pot abţine să nu roşesc :oops: … mai ales că oricît ai fi tu de micuţă, tot mai ai niscaiva curiozităţi, mi-aduc aminte cum îi spionai pe profi la ora de chimie, printr-o gaură special făcută în zid…

15 februarie 2008 | 20:18
O eleva:

Zambilele au toate cozi verzi, uşor ondulate, precum codiţele de fetiţe. Doar florile sînt azi albe, mîine roz, poimîine liliachii!
Ce vină am eu?
Există crini în sezonul ăsta?

15 februarie 2008 | 20:33

@ o eleva : Crini mov există pe lîngă balauri… şi-n piane…

15 februarie 2008 | 20:40
O eleva:

Ah, cîntă odată cu clapele negre!
Zambilele cîntă din petale. Sînt fragile, sperioase, preacuminţi chiar şi cînd le lăcrimează codiţa.

15 februarie 2008 | 20:48

@ o eleva:Doar pentru Zambila Neagră aş cînta… Un sfat: cînd le lăcrimează codiţa stai acasă, nu te mai du pe la şcoală… că te exmatriculează…

15 februarie 2008 | 20:55
O eleva:

Zambila Neagră are, în lumină, o uşoară nuanţă liliachie. Pare puternică, dar chiar este cea mai sfioasă.
Apare noaptea, după ce se sting toate luminile din casă şi draperiile sînt bine trase. Ceea ce o face să fie extrem, extrem de greu de văzut. Există un singur truc cu care o poţi păcăli fără s-o superi. Aş fi nemernică dacă aş spune.
Noapte încrinată în crinoline!

15 februarie 2008 | 21:06

@ o eleva : Noapte încrinolată în mistere!

15 februarie 2008 | 21:10
tupeistu:

… cu zambile la axile si toporasi in corsaj

15 februarie 2008 | 21:31

@tupeistu: …cred că te înşeli; în corsaj e-un papanaş…

15 februarie 2008 | 22:11
Lasa un comentariu

Comentariu