«
»


Guinol's band I, II

Scris la 6 iulie 2009

Céline delirant, nemaiîncăpîndu-și în cuvinte, mereu, mereu, mereu… cu cele trei puncte ale lui… telegrafiind ca o mitralieră nostalgică textul impetuos, fascinant…

23 comentarii »

Brotak:

Pe tomberonul de gunoi, zilele trecute, o carte. „Moarte pe credit”!… Ce gîndeşte o carte într-o asemenea situaţie – vrea să fie salvată sau mai bine să moară de ruşine?

11 iulie 2009 | 7:46
Bogdan:

Sambata provinciala dear hobbit…..

11 iulie 2009 | 10:44

@Brotak : Trebuie neaparat salvată prin lecturi repetate, așa cum faci tu: Oak-oak-oak! Deci trei lecturi inițiale și pe urmă cîte vrei și cît încape!!!

12 iulie 2009 | 10:03

@Brotak : Întîmplarea cu „Moarte pe credit” îmi aduce aminte de ceva asemănător. Înainte de ’89, ieșind din gang și luînd-o pe trotuar, într-o dimineață, am observat o carte abandonată pe-o margine de ciment, la o vitrină cu îmbrăcăminte. Erau „Mărturisirile excrocului Felix Krull”. Culmea e că nu o aveam, apăruse la Editura Facla, o căutam disperat prin librării. Am luat-o, am scuturat-o de praf și am citit-o! Fermecătoare! Ultima carte apărută în timpul vieții lui Thomas Mann, netermintată ( e tiparită doar partea întîi)… cu mare succes la cititori… Nici acum nu mi-am explicat cum de mi s-a pus sub nas o carte minunată, pe care o căutam de vreun an… Trăiam pe atunci fel de fel de „miracole”… Încă nu aveam 50 de ani.

12 iulie 2009 | 10:54
Brotak:

Trei lecturi iniţiale şi iniţiatice.
Eu găsesc pe jos scrisori, nu cărţi. Şi mi-e jenă să le citesc, dar din milă mai citesc din mers cîte-un cuvînt. Să se rotunjească-n pană…

12 iulie 2009 | 11:36

:) ce sa mai zic ? nu zic nimic :)

13 iulie 2009 | 9:13
Diamantul Alb:

Interesant
mereu primim raspunsuri prin cartii,melodii uitate demult care ne ajung la ureche miraculos,cuvinte -fraze prinse din mers pe strada,parca ne sunt adresate,parca un inger ne sopteste la urechee ,,fii atent ,un raspuns ptr. tine,,…imi amintesc de o seara cand am ajuns acasa necajita si am gasit inghesuita nu se stie cum in cutia postala o carte,,Triumful iubirii,,..tot timpul pe drum ma intrebasem in mintea mea daca el ma iubeste..ori carea aceea modesta a fost un raspuns care mi-a readue buna dispozitie..ceea ce pot sa spun cu certitudine este ca,atunci cand ne intrebam ceva si sau ne dorim din toata inima intram pe o frecventa miraculoasa..si primim raspuns,nu suntem lasati singuri

13 iulie 2009 | 13:52

nu noi găsim cărţile, ci ele pe noi. aşa cum nu noi facem miracole, ci ele ne fac pe noi… :)

16 iulie 2009 | 11:37

Sa moara, sa moara.

Unele carti si-o merita.

19 iulie 2009 | 20:13
Diamantul Alb:

Da,unele carti ,,pot sa moara,,..ca apoi sa renasca din propria cenusa..in alta,,forma,, mult mai frumoasa

21 iulie 2009 | 14:29
emil:

Cartea ce-a fost citita macar odata,de-acum este nemuritoare,deci toate cartile sunt nemuritoare.Cum n`àr fi continutul cartii,un cititor dar se va gasi ca sa-i treiasca interiorul,Este nedrept sa spui «sa moara»Cartea nu esta scrisoare in plic si adresata unei persoane,esta o scrisoare deschisa pentru toti cei ce o citesc!

25 august 2009 | 2:18
emil:

Cartea esta un bloc de cuvinte,aranjate cu maestrie sau mai neghiob,ce leaga sufletul si mintea celui ce a scris, cu lumea care o citeste.Este limba sufletului,chind mai frumoasa,chind mai urita dar intotdeaunna cu un sens

25 august 2009 | 2:35
diamantul alb:

Poate sa fie si o carte cu pagini goale,cu cuvinte inca nescrise si tocmai de aceea neasemuit de frumoasa.o care in care fiecare poate sa-si scrie povestea vietii,daca ar fi sa incep sa scriu in propria mea carte asi incepe cu….un desen cu un copac mare verde puternic ….

27 august 2009 | 20:14
emil:

…cu radacini seculare ce impreuneaza intr`un entrg cerul si pamintul.

31 august 2009 | 2:48

lol! mircea popescu abereaza vioi si la brumaru. deci e peste tot, ca gugustiucii.

3 septembrie 2009 | 6:31

@strelnikov : Nu știu cine sînteți, nu știu cine e Mircea Popescu!!!

4 septembrie 2009 | 8:55
emil:

Am deschis cartea Ta cu foi albe si am citit primele pagini ale vietii mele din primele clipe care le tin minte.Iata una din ele. Inchipueti: O autogara in lemn,vopsita in albastru,spalat de vremuri si de ploi,construita de pe vremea «romanului»(Nisporeni, de peste Prut) cum se zicea pe atunci,si alaturi lipita perete in perete dugheana, nu stiu cui,plina de butoae extraordinar de mari(asa mi se pareau)puse in picoare si pline de pahare murdare de vin si bizoi mari ce se hraneau cu «zacusca»-farimaturi de pane si brinza,cu miros de vin amestecat cu mirosul de butoi vechi ce a prins deacuma mucegai,unde se vindea cu 10 kopeici un pahar mare cu vin din colhoz. Pare dea mirarii,si parintii mei se miara chind le povestesc dar e adevarat,aveam 3-4 ani si de cite ori traceam in spatele lui tata(pe acolo trecea drumul la dadaca unde ma lasa peste zi)si chind eram in drept cu dugheana incepeam sa bat din mini si picioare si incepeam sa tip-vreau vin!!!,si pana nu muiam gura in tira de vin pe fundul paharului, nu ma linisteam.Impresionant!!!Bravo Diamant Alb! Ai editat o carte nemaipomenit de reusita ,De-ai sti cite lucruri am citit din viata mea!Cred ca este unica carte pe lume ce nare sfirsit.Mersi mult. Cu respect.

11 septembrie 2009 | 2:04
diamantul alb:

Multumesc si eu,mult de tot…Ma inspira foile albe,imaculate,pure,imi place mirosul lor alb ,de curat de copac tanar care se revarsa atunci cand deschid un top de hartie noua proaspata,mi-a placut intotdeauna sa stau intre cartii intre rafturile incarcate sau la tipografie mirosul cernelurilor colorate a valtului imens care intoarce foile mari,imi placea cel care culegea literele mici din fier ca niste furnici ,una dupa alta,din cutia lor in care erau asezate avea mereu o camasa alba si niste maneci negre atasate pana peste cot ca sa nu se impregneze cu cerneluri,asi fi stat ore intregi sa-l privesc cum sta acolo tacut in coltul lui si alege cuvintele litera dupa litera la nesfarsit,nu stiu de ce activitatea asta a lui imi dadea asa o stare de liniste si de impacare,parca ar fi pus lumea in matca si ar fi scris inceputurile omenirii,serios ,cuminte ,asezat, cu temei.Mereu era soare cand plecam de acolo..Mi-au placut mereu anticariatele cu clopotelul de la usa care clinchetea o melodie uitata demult atunci cand intram,cartile batrane uitate demult pe raft,unele in limbi pe care nu le cunosteam cu desene misterioase colorate sau alb negru,cu albume vechi cu poze sepia sau cu desene in,, sec,, acelea care sunt doar sapate in foaie,statuete cu zei starini si nelipsitele imortele uitate intr-o vaza sau lipite pe un tablou vechi..si mereu o raza de lumina diagonala ce filtra soarele si particulele de praf ce dansau aproape adormite

12 septembrie 2009 | 13:07
diamantul alb:

In cartea mea a doua foaie ar fi plina,plina ochii de flori mici albastre de ,,nu ma uita,, si de levantica inflorita si le-asi impregna cu parfum de lavanda frantuzeasca,ca acel care intoarce foaia atunci cand nu mai citeste sa ramana cu aroma florilor mici delicate.Si ma gandesc ca asi scrie povestea mea doar pe paginile din stanga si toate foile mele ar fi de un galben deschis solar iar partea dreapta i-asi lasa-o lui si i-asi darui un top de hartie vede crud deschis…asa asi scrie o faoai galben pal eu o foaie verde crud el si am pune amandoi in fiecare zi cate o foaie iar la sfarsit am citi impreuna imbratisati povestea vietilor noastre…dar asta doar la sfarsit..atunci cand nu am mai avea nici o poveste de scris sau de desenat….

12 septembrie 2009 | 13:16
emil:

Daca nu ma gresesc,galben cu verde face albastru.Interesant,ai stiut-o sau ti-a fost dat sa nimeresti culorile foilor si al florilor(mici si albastre-nu ma uita)de la inceputul cartii si pana la nesfirsitul ei?Frumos,atit de frumos ca nici nu-mi permit sa spun ceva.Pe semne sunt inca crud,ca foile din dreapta,dar sper sa pot,peste un timp,peste o vreme…

14 septembrie 2009 | 0:30
diamantul alb:

Da un galben solar.si da un verde crud (un omagiu adus vietii,verticalitatii…)verde,a fi barbat adevarat sub pielea-coaja copacului sub care musteste viata adevarata,in sus spre coroana spre frunze si flori..si galbenul solar care da caldura vrdelui,amandoua intrepatrunse ,amandoua vii,crescand spre lumina,impletindu-se armonios.
Si literele alfabetului la fiecare inceput de poveste,desenate ca in cartile vechi fiecare litera desen cuprinzand in ea esenta povesti ce va sa fie scrisa

17 octombrie 2009 | 14:47
diamantul alb:

Si cutia cu litere mici din fier

1 noiembrie 2009 | 23:09

De multe ori am avut senzatia ca, eu, eram un diamant pus intr-un loc ascuns si uitat de lume. Si abia atunci faceam si eu curatenie ..diamantele mari, stralucitoare au ramas in viata mea, cioburile sunt acum la gunoi .

15 august 2012 | 22:24
Lasa un comentariu

Comentariu