«
»


În visuri umede-mi clocesc balauriţe…

Scris la 10 februarie 2008

Ouă de aur putrezind albuşe

Şi gălbenuşe-n tainice culcuşe,

Să scoată pui c-o mie de guriţe

Lin sîsîind în aer limbi albastre

Ce-ncolăcesc în cleiuri şi-n salive,

Ba mai în joacă, ba mai milostive,

Florile mari din noi, pure şi caste,

Şi ne mînjesc toţi melcii din grădină,

Pun bale dulci pe bilele de fildeş

Rostogolite-a dragoste şi-a vină

De alba mea femeie ce-şi înclină

Capul cîrlionţat în rugăciune,

În timp ce coapsele-i prind să se-nspume…

Lasa un comentariu

Comentariu