«
»


Jurnal…

Scris la 17 octombrie 2008

Tot mai des, în ultimul an, m-am gîndit cu toată seriozitatea că se poate trăi, destul de acceptabil, și bolnav. În adolescență, chiar mai tîrziu, am considerat mereu boala ca pe o năpastă, ca pe o insultă pentru care trebuie să îl iei la rost pe Dumnezeu: cum de e posibil? Dar acum, resemnat și mai înțelept, mi-am dat seama de avantajele unor boli ce pot fi duse pe picioare, doar cu un minim efort de voință și înțelegere… Îți dau și un soi de liniște: e ceva, dar nu e totuși moartea antipatică, ireversibilă. Principalul e sa te acomodezi la boală, să ai relații amicale cu dînsa, s-o lași să se bucure și ea de viață!

2 comentarii »

foarte adevarat. si universal valabil pentru fiecare dintre noi, si nu doar in ceea ce priveste bolile… fizice :)
Eu una ma consolez/mint cu ideea ca nu eu sunt cea bolnava. Ci secolul. Pfff…Autosugestia e ceva rau?

17 octombrie 2008 | 14:40

Acum, a vorbit doctorul din tine :). Exista o vorba care zice ca: si spanzurat e bine, doar ca e mai greu pana te obisnuiesti.
Intr-adevar, este surprinzator pentru mine sa constat cum ma obisnuiesc cu din ce in ce mai putine lucruri. Extinzand, as putea spune ca in curand voi trai totul facand nimic.

17 octombrie 2008 | 20:14
Lasa un comentariu

Comentariu