«
»


Mi-e soarta zăpăcită de miresme…

Scris la 8 februarie 2008

Ţîşnind din trupul tău ca dintr-o floare

Cu miezul luminos, petale-n bezne

Cîrlionţate; inima mă doare

În cele patru-odăi pline c-un sînge

Îndrăgostit, năvalnic vrînd să iasă,

Să-ţi prindă răsuflarea-n roua-i deasă;

Şi-apoi, mai grea, în piept blînd mi se strînge.

Şi degetele palmele-şi răsfiră

Pe şoldu-mbrobonat; ochii zbat pleoape

Cînd dulcile ţîţuci mi-aduci aproape,

De pîn’ şi Dumnezeu din cer transpiră

De-albeaţa lor şi îşi ascunde-n perne

Poruncile-i, grăbit patul ne-aşterne… 

1 comentariu »

fara cuvinte goale, imi place mult.

10 februarie 2008 | 21:57
Lasa un comentariu

Comentariu