N-o să ajung niciodată, dar niciodată,

La frumusețea pe care o știu doar din gînduri, din vise.

Atîtea izvoare cu prunduri de aur, promise,

Fluturi sîrguincioși, lopătînd în parfumuri cu aripá lor lată,

Scorburi umplute de nimfe cărnoase și albe,

Ce-așteaptă să fie-nșfăcate, zmulse din mucegaiuri, tăvălite prin rîu

De satyrii voioși, cu smocuri de scaieți mov în barbă și naiuri la brîu,

Elfi, pe trîmbițe cu ghirlande de nalbe,

Anunțînd  gloria pufurilor de papădie,

Ivirea vitejească a cîrtiților din mușuroaie,

Îndumnezeirea picăturii de ploaie

Ce-atîrnă de firul de iarbă de pe cîmpie!

                        Nu,  niciodată n-am s-ajung

                        La curcubeie, fericit, să mă înjug!