«
»


Nu-ţi fie frică, vîntul o să bată…

Scris la 3 martie 2008

O noapte-ntreagă, clătinînd mari uşe,

Din vetre-or să se-nalţe cărăbuşe

Zbîrnîitoare, diavoli mici, deodată,

Hohote lungi vor scoate prin unghere,

Vampirii or să prindă, răi, să-ţi sugă

Sînii lăsaţi să ias-un pic din glugă,

Şi-un gîde c-un satîr, pe-o buturugă,

Din rădcină o să-i taie cu plăcere,

Să-i clatine, de sfîrcuri, ca pe-un clopot,

Şi-o să auzi iar ţipete de buhă,

Şi herghelii de armăsari în tropot,

Şi grinzi ce din tavan o să se rupă.

Ci eu voi fi cu tine, nu te teme

Culcă-te-n perne cît poţi mai devreme…

9 comentarii »

O eleva:

De ţipetele de pasăre, orice fel de pasăre, nu se tem fetele cuminţi. Dar mai ţipăm, ne mai pitim în perne, mai scoatem căpşorul şi cerem o vorbă blîndă.

3 martie 2008 | 11:13

@ o eleva: :smile: Uite că de abia acum am observat că nu ai „intrarea”! Ei, fetele cuminţi se sperie de altceva, nu de păsări…

3 martie 2008 | 13:17
O eleva:

Cele care se culcă devreme nu se tem chiar de nimic, mai ales dacă li se spun poveşti. :smile:

3 martie 2008 | 13:34

@ o eleva : Să înţeleg că poveştile le feresc şi obişnuiesc cu toate grozăviile?

3 martie 2008 | 13:44
O eleva:

Putem spune şi aşa. Dar mai exact ar fi că poveştile devin realitatea lor. Acolo cărăbuşii, vampirii, micii diavoli, liliecii şi armăsarii, toţi vorbesc aceeaşi limbă. Spaimele se dizolvă în miere, amestecate cu degetul arătător înumiat în lapte.
Foarte, foarte importantă e vocea povestitorului.
Ştiu toate astea de la ora de Limba Poveştilor.

3 martie 2008 | 14:03

@ o elveva :smile: : Vocea povestitorului e şoptită şi alintătoare… Iar mierea se prelinge, mai ales dacă degetul e umezit cu lapte şi e învîrtit repede-repede, pe mătasea… Şi atunci toţi fluturii zboară prin aer iar geamurile devin colorate de curcubeie… şi oglinzile se uimesc de cîtă bucurie răsfrîng într-însele… Voi , de fapt, învăţaţi lucruri foarte frumoase, principalul e să le mai puneţi şi în practică… Sper că diriga vă dă voie…

3 martie 2008 | 14:13
O eleva:

La şcoala noastră dirigă e-o fetiţă cu cozi împletite, chiar mai mică decît elevii. O trăgem de ele în recreaţii.
Diferenţa dintre teorie şi practică nu există în cazul poveştilor. Totul e real, palpabil, curcubeizat.
De altfel, pe aici nu se discută despre alfabetizare, ci despre curcubeizare.

3 martie 2008 | 14:34
O eleva:

Şi avem şi un dirig pe care îl tragem de mustăţi şi de perciuni. Cine nu-i cuminte şi exagerează este apostrofat cu un lătrat scurt, dar puternic.

3 martie 2008 | 16:32
hobbitul:

@ o eleva : Ei, curcubeitizarea se face de la sine…
Unele eleve sînt chiar prea curcubeitizate!!! :smile:

3 martie 2008 | 17:36
Lasa un comentariu

Comentariu