«
»


O, gălăgia sufletului meu…

Scris la 2 februarie 2008

Ţipete scunde înflorindu-ţi paşii

Prin ierburi şi ciuperci gîndind mereu

Să-ţi laude lăboanţele fragile

Care zugrumă-n joacă pitpalaci;

Roua-i răscopată lin în zori de zile,

De cînd pe-ascuns le-ai arătat, lungi, cracii,

Călcîile de fildeş, sclipitoare,

Rostogolite-n margini de izvoare!

Sînt peşti pe prund ce cască lacomi gura

Ca să le dărui sînii albi de-a dura

Şi pîn’la urmă chiar să te omoare,

Păpîndu-ţi trupul, hrană-mpărătească!

Şi-atunci toţi Zmeii-n aripi or să creasc,

Luminile-n amurg să-ţi zimţuiască…

Lasa un comentariu

Comentariu