In tacerea de hol aramiu
ce se preschimba-n ecou
imi aud vocea ce striga
opusul numelui ce m-a strigat
si te privesc.

Dincolo de perdeaua transparenta
prin care ti se vede chipul in silueta
se nasc ganduri ascunse
si imi musc buza de jos
si oftez.

Zapada uda si rosie arde.

Cand intru in camera lumina se stinge
iar in locul ei
aud strigari desarte ce imi poarta numele
insotite de o rugaminte sa nu o lovesc
si atat.

Am facut intuneric
sperand sa scap de naluca
ce imi amintea de cadavrul proaspat
din care prelinge un sir rosu
ca Dunarea la apus.

Aburii calzi ridica roiul de muste
treziti din hibernarea de iarna
ce se lovesc de tampla ta rece
ca de un far dintr-un port egiptean
in care am ars manuscrisul
ce imi dadea de gol crima perfecta.

Javier Garcia Sanchez “Contesa Dracula: Erzsebet Bathory”

cu toate cuvintele poeţilor
am gura astupată cu toate iluziile artei
şi sfintele amintiri despre lume
am gura astupată
cu duminica promisiunilor şi vinul
care ne îmbată moartea
şi nu pot spune ce simt

am gura astupată cu inima
iar limba se zbate în piept în locul ei
palmele sînt pe plita încinsă a golului
din trupul simţirilor
sume imense de respiraţii anonime
tăceri legate cu noduri gordiene zac
în mine braţele sînt legate cu milioane
de fire o rădăcină care strînge în ea
exprimarea unei fericiri

am gura astupată
cu ochii tăi şi marea se varsă în mine
ca într-un ocean ce îneacă munca lui dzeu
am picioarele înfipte între coapsele tale
şi toate ploile se trag din asta
am gura astupată cu oasele umerilor
celui mai frumos vis
ca atunci cînd fiecare noapte vine mirosind
a flori de cîmp şi iubire

am gura astupată de gura ta
pielea ta e cerul ochilor mei
cuvintele circulă liber dintr-unul în celălalt
limfele se amestecă precum amintirile
sîntem doi cu o singură viaţă
fără teamă
fără sfîrşit
am auzit că moartea ne intră pe gură