«
»


Obsesie incorectă…

Scris la 18 mai 2008

De prin adolescenţă, de cînd am făcut prima dată rost de cartea lui Fundoianu, Privelişti, de la Eleizer Frenkel, profesorul acela de ebraică, coleg cu maică-mea, care avea o bibliotecă inimaginabilă, pe cîte trei rînduri pe raft… de atunci, periodic, ori de căte ori mă simt cumva „depăşit” de întîmplări, repet un vers la nesfîrşit:”E cea din urmă ziuă de calm, pe muşuroaie…” Am căuta-o chiar mai înainte (poezia) şi am găsit-o la locul ei, cuminte, cuminte rău… Fiindcă, de fapt, versul corect este: „E ziua cea din urmă de calm, pe muşuroaie…”

Lasa un comentariu

Comentariu