A bea cafea?

Scris la 30 ianuarie 2010

   A bea cafea? Cafeaua se soarbe gură cu gură, îndelung, începînd uneori de dimineață, de fapt cam întotdeauna, cînd cuvintele au nevoie doar de un mic brînci, un bobîrnac îndesat, ca să se alăture unul de altul în fraze parcă curgînd de la sine. Apoi vine a doua cafea, mai lentă, preparată la același aragz, pe același ochi, mereu același, nu aș face o cafea pe un alt ochi… o fi o superstiție… Cu a treia cafea revine tristețea, ziua dusă aiurea, iremediabil pierdută, cum îți pierzi, în fond, toată viața… și mai revine și lectura… groaza că vei muri fără să mai recitești cărțile-cult pentru tine… sau altele, noi, descoperite întîmplător (uneori după indicații extrem de mici, de neluat în seamă, numai că eu le iau, iau lectura foarte în serios… e viața, multiplele vieți în care nu te ofensează nimeni, nimic.. respiri liber prin foile altora, prietenii tăi adevărați încă din adolescență – atunci singurătate putea căpăta forme mortale, dar te salvai, te salvai, te salvai…). A bea cafea? A trăi întru CAFEA!

Cîntec naiv

Scris la 28 ianuarie 2010

La început a fost cuvîntul,

Pe urmă ai venit chiar tu,

Mult mai ușoară decît vîntul

În ziua care începu.

Și-ai luat și florile cu tine,

Le-ai desfăcut, le-ai dat la fluturi,

Ca-n zborul lor fără rușine

Părul pe piept blînd să mi-l scuturi,

Și să-mi aduci, de dimineață,

Umerii-nguști cu întresînii,

Plini de-o miresmă și-o dulceață,

Prinși în căușul moale-al mîinii,

Ce-o știu doar eu, pînă la moarte.

     Iar Dumnezeu s-a-ntors pe-o parte

     Spre-a nu zări ce scriu în carte…

Duminică provincială…

Scris la 17 ianuarie 2010

Ani de-a rîndul am citit Proust… Nu mă gîndeam deloc la moarte, nu prea ieșeam din camera-n care, răsturnat într-un fotoliu, cu picioarele sprijinte pe birou, reluam și iar reluam volumele dragi. Prima dată cînd l-am citit cap-coadă atinsesem un grad fericit de concentrare luminosă, savurînd acele clipe de înțelegere deplină a textului, aproape o trăire a lui pe cont propriu. Pe urmă n-am mai încercat să-l reiau integral. Îmi ajungeau doar fragmente, mă lăfăiam în amănuntele frazei, întîrzîiam pe cîte un episod interminabil… Beam cafea cu nemiluita și mă simțeam minunat, indiferent la orice întîmplare exterioară, izolată de mine printr-n perete gros de beatitudine, numai de lectură dată. Protejat! Viața mi se părea infinită…

Poveste neterminată…

Scris la 13 ianuarie 2010

Eram atît de pur încît credeam

Că s-a îndrăgostit o libelulă

De mine. Crini vînjoși trăgeau în ham

Careta cu Prințesa cea Fudulă!

 

Era plecată-ntr-o călătorie

Ce se sfîrșea cu nunta ei c-un Prinț.

Ținea o floricică între dinți

Și-n părul creț un puf de păpădie.

 

Se săturase singură să stea,

Cu carnea-i albă în crivatul moale,

Și-acum băga toți fluturii în boale,

Pe-un deget curcubeiele-nvîrtea.

 

La cîte un izvor își privea chipul

Cum tremura pe prundul fin de aur,

Fără să știe c-o prindea-n văzduhul

Spre-amurg, cu șapte capete,-un Balaur

 

Ce o pîndea de mult să-i crească sînii

Și coapsele să-i fie mai rotunde,

De nu le mai putea deloc ascunde,

Bune și dulci cum este miezul pîinii…

Să trecem peste o aripă zgrumțuroasă de flutur…

Scris la 13 ianuarie 2010

Să trecem peste o aripă zgrumțuroasă de flutur,

Atenți să nu tropăim, să nu îi strîmbăm, în pripă, nervurile.

N-ar mai putea să plutească, să se-adape din ciuturi,

Căutîndu-ne gurile.

Noi am vrea rădvane adînci, pe drumeaguri cotite

Printre copaci seculari și mortali de umbroși,

Să ne ducem, tot ducem, bîrfiți de botgroși,

Pîndiți de șopîrlele-ntinse pe plite

Ca să fie bine încinse.

Și-am dori ploi torențiale cu brotaci și cu soare,

Curcubeie, pe șira spinării prelinse,

Curentîndu-ne, din cap pînă-n picioare,

                    Cu culorile lui Dumnezeu

                    Ce ne zgîlțîie-n aer la greu!    

Cîntec naiv

Scris la 12 ianuarie 2010

E-o mare greșeală de zîmbet

Cînd mergi prin livada cu vișine:

Ai putea să le faci să se rupă

Dintre frunze, pe trup să te mișune;

 

E-o mare greșeală de suflet

Să ridici pîn’la gură o piatră:

S-ar muia în trecutul tău umed,

Ți s-ar scurge din mîini dintr-o dată

 

Și-un izvor te-ar cuprinde de glezne.

E-o mare, oh, mare greșeală,

Deși ți se pare-așa lesne,

Să umbli, prin lumea mea, goală…

Mă învățasem să gîndesc în fluturi…

Scris la 10 ianuarie 2010

Mă învățasem să gîndesc în fluturi,

Să trăiesc în raze subțiri de lumină.

Veneai lîngă mine să-ți scuturi

Părul tău lung ca pe-o iubire;

Și eu îl prindeam,

Te legam cu dînsul de tulpini mlădioase,

Să fii mereu lîngă mine, să-l simt cum miroase:

Erai ținută de păr ca de-un ham!

Diii,

Frumoasa mea iapă cu ochii kaki!

M-aruncam peste tine învingător, fără șa,

Să străbat într-o clipă moartea cea rea,

             Și s-ajung la moartea cea bună,

             Cu miez de căpșună…