«
»


Poveștile n-au timp să se sfîrșească… (2)

Scris la 17 aprilie 2009

Mereu mai lenevește-un vechi iaz cald

Ce-și poartă lin pe nuferi cîte-o broască

Avînd coroană mică de smarald,

Și zînele se duc să-și ieie dresuri

Din prăvăliile deschise-n scorburi mari

Sau în adînc de peșteri cu mușchi moi

De zmeii cei zgîrciți și cîrciogari

Ce-și țin veninurile în butoi,

Făcînd comerț și alte interesuri,

Care de care mai fără de lege,

Încît nimeni în stare să-i dezlege 

Nu poate, ci doar Domnul înțelege,

     Închide ochii, se preface blînd

     Și-i lasă să trăiască pe pămînt…

1 comentariu »

in casuta:

„pravaliile deschise-n scorburi mari”- aproape am uitat cum erau lucrurile in jurul meu inainte de supermarket si chioscuri- m-am adaptat la schimbarile din ce in ce mai ample pe toate planurile si aproape ca nu mai inteleg ce inseamna sa fiu om sau ca sunt om sau ca traiesc ca un om… cam la asta m-am gandit citind si am ramas in puncte de suspensie la „se preface blînd/ Si-i lasa sa traiasca pe pamint”

17 aprilie 2009 | 13:00
Lasa un comentariu

Comentariu