Eram atît de pur încît credeam

Că s-a îndrăgostit o libelulă

De mine. Crini vînjoși trăgeau în ham

Careta cu Prințesa cea Fudulă!

Era plecată-ntr-o călătorie

Ce se sfîrșea cu nunta ei c-un Prinț.

Ținea o floricică între dinți

Și-n părul creț un puf de păpădie.

Se săturase singură să stea,

Cu carnea-i albă în crivatul moale,

Și-acum băga toți fluturii în boale,

Pe-un deget curcubeiele-nvîrtea.

La cîte un izvor își privea chipul

Cum tremura pe prundul fin de aur,

Fără să știe c-o prindea-n văzduhul

Spre-amurg, cu șapte capete,-un Balaur

Ce o pîndea de mult să-i crească sînii

Și coapsele să-i fie mai rotunde,

De nu le mai putea deloc ascunde,

Bune și dulci cum este miezul pîinii…