«
»


Poveste pentru Luciat (de dezvoltat)

Scris la 19 septembrie 2007

Sint zile care se preling moale in ploaia marunta, sub o zare cenushie, obturind mintzile shi sufletul degradat incet-incet a paguba shi plictis… Nu fac nimic, rasfoiesc cartzi, le aduc pe pat, maninc mere taiate cu cutzitul, sorb cu pofta iaurturi degresate (0,1% grasimi), ma simt pierdut, fara continent de baza, fara parintzi, fara prieteni, fara iubita, fara ibric, fara nasturi la prohab, somnolent in pijama, undeva, in provincie, intr-un orashel viclean, acolo, la rasarit de Eden, vorba lui Steinbeck, adormit de vraja vechilor lecturi reamintite de-un abur subtzire, trecator, de luciditae matinala… In coltzul ocrotit de arshitza shi scorpioni al unei verande pustii, spre amurg, prin coloniile olandeze, portugheze, engleze etc., bind absint dintr-un pahar inalt, zvelt, aparata de-o plasa deasa de sirma de tzintzarii cu burtica roshie de singele supt de la bashtinashi, fumind tzigarete subtziri cu opium sau alte kestii halucinogene, leganindu-se in neshtire pe un balansoar de nuiele, poate e chiar femeia ce-o visez… da, o visez ingenunchiata intr-o biserica mica, umila, prosternata adinc in fatza altarului saracacios, inspumata de hainele-i involburate in preajma sholdurilor rotunde, shoptind patimash, duios, ademenitor, o ruga pentru implinirea dorintzelor ei pacatoase, umede, inmierasmate crud a buruieni taiate… In umbra altarului pilpaie focul unui pistol cu butoiash: poc! Explodeaza un fluture de plastic: zzzvvuuum! Dar nimeni nu moare, nici un arhanghel nu se darima, nici o libelula sfinta nu-shi deregleaza elicea. Totul mocneshte in aceeashi lene shi melancolie de grajd parasit de vaci + taurul comunal… Shi doar eram pirat vestit in vremea aceea tulbure, amaruie, verzuie, cu corabii pintecoase pline cu diamantele Coroanei… Mi-e dor de contele de Monte Cristo… de razbunarile lui teribile, cazind din cer ca un trasnet globular… Mi-e dor de marchizul de Sade, veshnic inchis, facind bashca geniala, scriind, scriind, scriind pe suluri de hirtie igienica… Mi-e dor de surorile Bronte… tuberculoase shi nelogodite… de dulcea, sodomizata-n taina Jane Austen… shi uneori de fantoma zglobie a Iuliei Hashdeu… ca sa nu mai vorbesc de Magda Isanos… cu popoul ei maricel shi fatza rotunda shi ochioasa… zimbitoare… cu parul despartzit de o carare tandra, calatorind periculos de dulce spre ceafa grasutza… Mi-e dor, atit de dor de mama voluptuoasa shi setosa de masacre a lui Shtefan cel Mare: „Du-te la oshtire, pentru tzara mori…” Interesant ar fi fost s-o smotocesc putzin, hm! Asha, de-a futu-i… insa patriotic, galesh, cu simtzul istoriei in limfa…

1 comentariu »

oana:

Am si eu o poezie care imi aminteste de textul asta…

Cantec de leagan

Beau cu acelasi zel
dar din alte motive
zilele se aduna mici
in coloane de una cate una
si apoi se holbeaza pe geam
sa vada cine trece
in tot acest timp eu stau
sufland peste tot ce s-a adunat
celelalte organe imi imbatranesc
odata cu ochii
in curand n-o sa mai vad
decat lumea din fundul paharului
trupuri contorsionandu-se
o alta biografie
m-am gandit sa-mi fac o sticla
numai a mea
pe care sa o port peste tot
indesata in haine de sezon
sa ma misc in ritmul lichidului
care se agita acolo inauntru
nu vreau sa ies din marsul asta
marsul asta fortat peste zilele mele
carora visez ca le fac rau
ca le lovesc peste fatza
pana sangereaza
pana ce sangele se amesteca
cu alcoolul
si ma trezesc apoi
holbandu-ma pe geam.
a mai trecut o zi.

L. Ariton

26 septembrie 2007 | 22:27
Lasa un comentariu

Comentariu