«
»


Prinţesa Repede-Repede (a patra ciornă)

Scris la 22 martie 2008

În zilele de sîmbătă dau drumul

Din crini parfumurilor să se plimbe

Şi ceasurilor le învîrt moi limbe

Cu degeţelul de se-alege scrumul

Din timpul ce cloceşte peste lucruri,

Şi totul e mai iute şi-i mai bine,

Rîd cristalin şi prin castel mă bucur,

Şi mă dezbrac, nemaiştiind ruşine,

Şi mă gîndesc Piticul Bun să vină

Să îi arăt comoara mea ascunsă

Şi taina ce-n zădar vrea să mă ţină

Ca sub obroc, şi palidă, şi plînsă;

Din cîrlionţii mei plăceri dulci scutur

Şi sufletu-mi palpită ca un flutur…

7 comentarii »

Smeagoliţa:

Şi Smeagolii tot sîmbăta se veselesc, sînt orele lungi şi luminoase. Noi n-avem ceasuri, dar scoatem limba unul la altul şi ne uităm ce umbră facem. Şi astfel nu facem umbră pămîntului degeaba!

22 martie 2008 | 16:29

@ Smeagoliţa : Dar spune, tu, Smeagoliţă, la cine ţii tu mai mult şi mai mult?

22 martie 2008 | 17:14
Smeagoliţa:

La umbra mea, cînd arată miezul nopţii, sub luna plină.
Nu pot spune mai multe. Dar de ce?

22 martie 2008 | 17:16

@ Smeagoliţa: Smeagol este de fapt un hobbit decăzut. Puterea Inelului (pe care l-a avut vreo 500 de ani) l-a transformat: are pielea verde închis, este vîscos şi întinde lăboanţe nefireşti de mari… Dar stîrneşte cumva compasiune, face să se uite că a trădat neamul hobbiţilor… Smeagoliţa îl iubeşte tocmai fiindcă este hulit de toţi… Şi-i place să îl tragă de lăboanţe şi să se gudure pe lîngă el, aducîndu-i peşti fel de fel ca să mănînce…

22 martie 2008 | 17:26
Smeagoliţa:

Dar în umbra Smeagolilor, sub luna plină, se vede trecutul întreg, dinaintea decăderii. Şi-apoi, frumuseţea lăboanţelor mari – nefiresc de mari, spuneţi… – n-o vede oricine. Noi o vedem, în oglinzi tainice, cînd ni se arată dansînd.
Hobbitţii, în general, se tem de decădere? Se pot feri? Ce fac ei cu inelul, sa nu îi transforme?

22 martie 2008 | 17:30

@ Smeagoliţa : Da, lăboanţele lui sînt fascinante şi ştiu atîtea taine şi jocuri din vechime… Dar şi tu, Smeagoliţă, ai lăboanţele vrăjite… Poate de aceea sînteţi voi împreuna… Ei, ca să ştim să dezlegăm enigma inelului ar trebui citit pe brînci „Stăpînul Inelelor”! Poate că asta chiar face „o eleva”, cînd se duce cu zilele în pădure…

22 martie 2008 | 17:40
Smeagoliţa:

Frumos spus – sîntem împreună… De fapt, el pleacă mai mereu la vînătoare, iar eu îl tot aştept inventînd cîntece noi la izvor, şi cînt, şi cînt, şi mă tot prefac veselă şi senină, dar mi-e dor de lăboanţele lui frumoase ca ale nimănui…
De citit nu citesc, eu chiar trăiesc povestea, o construiesc cu fiecare frunză pe care scriu cîntecele. Dar n-aş vrea să mă laud. Aşa e dat de la natură…

22 martie 2008 | 17:50
Lasa un comentariu

Comentariu