«
»


Prinţesei, în castel, de nerăbdare…

Scris la 4 aprilie 2008

I se lungeau picioarele întruna.

Pe cer treceau pe rînd: soarele, luna,

Ba vijelii băteau, ba da o boare

Strîngînd în braţe puf de păpădie;

Zîne-n capot trebăluiau prin cuhnii

Să fiarbă elixirul vieţii-n oale,

La miezul nopţii,-n ţipetele buhnei,

Şi alifii de uns seara pe şale,

Spre a-i aduce Zmeii cu lăboanţe

Şi capete cît nici nu ştii să numeri,

Dulceţuri preparate-n tărăboanţe

Pentru lipit aripile de umeri,

Ca să plutescă fragedă şi pură

Peste păduri în franjuri ce murmură…

1 comentariu »

V.:

Ce blog frumos a fost aici cîndva.

4 februarie 2013 | 1:21
Lasa un comentariu

Comentariu