«
»


Şedinţele de la raion (de dezvoltat)

Scris la 29 octombrie 2007

Nu pot uita şedinţele de la raion, lunare, de pe cînd eram medic la Dolhasca. Erau o capodoperă de situaţii adunate parcă anume să-mi creeze o stare de disconfort maxim. Trebuia să mă scol pe la cinci dimineaţa, să iau trenul Dohasca-Fălticeni. Dacă mă culcam pe băncile din compartiment, conductorul îmi făcea, sever, observaţie… La Fălticeni urcam pe jos dealul acela ce ducea de la gară în oraş. Soţia găsise un loc unde să stăm pînă la începerea şedinţei: la o sora medicală, Aristiţa… Uneori chiar ne dezbrăcam şi mai trăgeam un pui de somn, buimaci. Aristiţa ne lăsa  cheia. Dînsa dormea împreună cu o soră mai mică, o fetişcană plesnind de sîni şi coapse, încă elevă. Eleva era cam chiulangioaică, rămînea în pat şi după ce noi ne duceam la şedinţă. Nevastă-mea avea un fix; puştoaica s-ar fi masturbat sub plapumă în prezenţa noastră! Sala de şedinţe era neîncălzită. Iarna stam în paltoane. Colac peste pupăză: apăruse un inspector nou, de prin Suceava, care, costatînd el că aveam un nivel teoretic cam scăzut, începuse să ne asculte!!! Pur şi simplu. Ba pe cei care nu ştiau îi da afară! M-a pus naiba să mă scandalizez, să mă ridic în picioare şi să-l iau la rost: cum îşi permitea să dea un coleg, medic ca şi el, afară? Tipul a răspuns îngînfat: cînd se ducea la ministru, nici nu crîcnea. Bine, i-am răspuns, dar dumneavoastră nu sînteţi ministru! A înghiţit replica, a urmat un şir imposibil de inspecţii la Dolhasca! Terorizante!!! Şi era psihiatru ca specialitate, chipurile! Un zdrahon pe care n-o să-l uit niciodată, îl chema Pop!!! Mai tîrziu Aristiţa a fost detaşată disciplinar la Dolhasca. Venea călare pe o motocicletă grea, mare… Dormea la noi. Uneori o aducea şi pe soră-sa, bomba ţîţoasă… dealtfel foarte tăcută… Parcă s-ar fi jenat de propriu-i „relief”… Aveam două paturi largi, încăpătoare. Într-unul eu şi nevastă-mea, în celălalt surorile. Noaptea mă trezeam să mai pun lemne în godin (la început nu am avut soba enormă de teracotă)… Godinul, încins, devenea fosforescent, luminînd… Le desluşeam ca pe nişte mormane acoperite de cuvertura miţoasă… Suflau rar, adînc, aţîţător. Aristiţa se aşeza întotdeauna la margine, ca şi cum ar fi păzit-o pe aia mai mică de ceva. Primejdia nu puteam fi decît eu! Aristiţa observase cu ce ochi mă uitam la „surioară”… Seara beam vin acru, de Probota, fiert şi îndulcit, şi urmăream orice, în neştire, la televizor. O vreme doar un conductor de locomotivă (mai tîrziu a fost şofer pe salvarea spitalului) şi cu mine aveam televizoare în toată comuna! Dimineaţa boalfa aia rămînea singură. Tot dormind o găsea şi femeia care făcea curat, Babuta… Era de spaimă cît somn băga într-însa, ca şi mîncare, halea ca apucata… Aristiţa o certa, o speria că o să se îngraşe. Pocnea!    

7 comentarii »

uuuu, o bomba tatoasa made in Falticeni… merita vazuta si savurata… mi-a placut

29 octombrie 2007 | 11:52

Raioanele s-au desfiintat prin ’67, parca. Asa ca, e ceva vreme de atunci. Godinul are farmecul lui, parca da mai multa caldura decat o soba de teracota, da numai cat stai langa el si daca mai ai si o „pufoaica” la spate. Televizorul ce marca era? Grigorescu sau Rubin 106?

30 octombrie 2007 | 9:54

xxl, stii ca se face tuica din „pufoaica”? metoda nu ti-o spun daca nu o stii – e secreta si scarboasa :lol:

30 octombrie 2007 | 10:11

Rus@ : Ţuică din pufoaică? Ştiu că se face şi din surcele. Totuşi aş fi curios să ştiu reţeta secretă şi scîrboasă!!! :shock:

30 octombrie 2007 | 10:59

Rusoaico, tuica se face din pufoaica. Nu banuiesti de ce am pus ghilimelele acolo?

30 octombrie 2007 | 13:48

Emile, reteta este cea clasica, numai secretul ingredientelor il stiu doar rusoaicele :)))

30 octombrie 2007 | 13:51

Ingredientele alea secrete imi intorc mie stomacul pe dos… nu stiam la ce-s bune ghilimelele alea acolo de aia explicatii suplimentare :roll:

31 octombrie 2007 | 9:49
Lasa un comentariu

Comentariu