«
»


Şi sîntem iar la margini de pădure…

Scris la 1 aprilie 2008

Cu Şaptecapete ce-ncolăceşte O elevă

Şi-o tăvăleşte-n ruguri de dulci mure,

Sorbindu-i sufletul ei plin de sevă,

Şi-un Căţeloi amuşină întruna

Un Ciupercuţ voios sub palărie,

Iar Smeagoliţa peştii îi îmbie

Şi îi pocneşte de petroaie mari, cînd luna

Ştirbită-i de vreun vîrcolac bezmetic.

Şi chiar de basmul s-a sfîrşit, ne dăm în petec,

Nemaidorind să mai ieşim dintr-însul;

Ne podideşte deodată plînsul

Şi vrem Piticul cu Prinţesa să rămînă

De-a pururea sub plăpumi moi de lînă…

6 comentarii »

Ciupercuţ:

Eu nu ies din poveste, n-am unde altundeva mă duce. Îmi tremură picioruşul cînd mă gîndesc…

2 aprilie 2008 | 19:54

@ Ciupercuţ : Bine, rămîi, dar să nu uităm nici pe Căţeloi!

2 aprilie 2008 | 20:41
Ciupercuţ:

Unde-s eu, e şi el. Nu existăm unul fără altul.
Eu mă cam tem cînd plouă, dar el mă-nvaţă încrederea. L-aş lua la mine sub pălărie…

2 aprilie 2008 | 20:50
hobbitul:

@ Ciupercuţ : Căţeloiul e cam somnoros şi ar dormi sub pălăria ta cu botul pe labe…

2 aprilie 2008 | 20:53
Ciupercuţ:

Îl primesc, am pălărie largă. Şi i-aş acoperi ochii şi urechile cînd apar ciupercuţii mulţi şi otrăvitori. Şi i-aş scrie poveşti lungi, cu pisici dansatoare şi supuse. Iar el să-mi sforăie dulce…

2 aprilie 2008 | 20:58

Inteleg ca Saptecapete a sters-o englezeste, da, unde-i O eleva? Doar n-a ramas s-o tina tot in rugi, ca rugurile au apartinut in exclusivitate inchizitiei.

4 aprilie 2008 | 23:11
Lasa un comentariu

Comentariu