«
»


Şi vineri e o zi! (de dezvoltat)

Scris la 26 octombrie 2007

Încep ziua verificînd dacă în Unchiul Vanea Serebreakov îşi începe expunerea cu o replică din Gogol. Da, aşa e! Uitasem… (Citisem, cu zeci de însemnări pe marginile filelor, şi Duhul pădurii, o prefigurare a Unchiului Vanea; numai că aceea  avea specificarea expresă a autorului: comedie, pe cînd ultima ar fi „scene din viaţa la ţară”…) Două ceşti imense de cafea lungă… Normal, o fac pe a treia… Pregătesc – să le am la îndemînă – cîteva cărţi de basme clasice de luat la întrebări: Fraţii Grimm, Andersen, Perrault, Hauff, Hesse (surpriză!)… şi mai văd eu… pe unele le-am rătăcit… Deocamdată sînt atent la Degeţica lui Andersen… aş vrea s-o recitesc cu o grilă freudistă… (Ar mai fi de consultat şi colecţia aceea în format mic, „Poveşti nemuritoare”, şi colecţia „Mythos” care apărea cîndva la Ed. Univers…) Desigur, nu trebuiesc ocolite O mie şi una de nopţi: delicioase, periculoase chiar prin sugestiile pe care le-ar putea strecura povestitoarea spre cititor! Nelipsite sînt şi Alice în ţara minunilor şi Alice în ţara oglinzilor… Şi Povestea fără sfîrşit a lui Michael Ende…

                                     

Trec pe la Humanitas1. Cumpăr o carte simpatică, foarte doxată: Gîlceava dracului cu lumea, mic tratat de demonolgie aplicată, de Răzvan Codrescu. Poftim un capitol: Sindromul lui Aghiuţă. Aflu formula franciscană a sfidării diavolului: „Cască-ţi gura să mă cac în ea!” Aghiuţă mai e numit şi Nefurtache! Mă încîntă…   

22 comentarii »

Regret, n-aş vrea să vă scot din reflecţiile despre opera lui Cehov ! Vă rog să mă scuzaţi dacă v-am lezat în vreun fel pe blogul lui Luciat. Vă citesc de ani de zile în Romînia literară şi în volumele pe care le-aţi publicat.Pentru mine sunteţi un mare poet şi aveţi tot respectul meu pentru ceea ce sunteţi şi pentru ceea ce scrieţi.Încăodată, scuze ! :oops:

26 octombrie 2007 | 10:18

Da, o sa fie mai putine japoneze pe pian anul viitor, dar mai mult timp de citit. Si de verificat. Ei, si de lenevit! :)
V-am pus pe drumuri…
Provocare: ce alta replica din Cehov mai stirneste atita ris?

26 octombrie 2007 | 11:49

vera@ : primesc provocarea, dar am nevoie de timp… în altă ordine de invidii: normal că aş dori să fie şi Iaşul capitală europeană… :mrgreen: ieri am aflat că s-a şi făcut o propunere în sensul ăsta… sîntem, pentru 2012, la concurenţă cu Budapesta…

26 octombrie 2007 | 11:58
mirela:

prea putin probabil sa speram la asa ceva, desi tind sa cred ca iasul e un oras mai.. sa spun iubit? decat pesta.

hobb, ma bucur ca am inca un motiv sa cred ca nu-s niciodata prea mare pentru citit povesti. chiar ieri am savurat filmul aliceintaraminunilor si azi urmeaza cartea primita cadou la 20 de ani de catre cei care mai vad copilul din mine.

si inca imi raman (prea) bine intiparite in minte niste cuvinte dintr-o alta vineri: „sa traiesti fara fluturi e sinucigas”!

zi in V frumoasa!

26 octombrie 2007 | 12:18
tupeistu:

Sar si eu cu o scena care imi pare de un comic nebun: exemplu de comunicare om – bou, din nuvela „Nepasare”. O cireada de boi e manata dintr-o parte in alta a orasului. Din cand in cand, ca sa se afle in treaba, cate un manator croieste cu ciomagul, cat poate de tare, boul din fata lui. „De durere boul se poticneste, apoi alearga vreo zece pasi inainte, utandu-se in jurul lui, de parca i-ar fi rusine ca mananca bataie in vazul strainilor”.

26 octombrie 2007 | 14:13
diana g:

Alice in Tara Minunilor si Alice in Tara Oglinzilor am recitit si eu de curand. Dar in engleza, asa sunt cu adevarat delicioase.

Si mai are Lewis Carroll niste carti frumoase, Sylvie and Bruno si Sylvie and Bruno Concluded.

26 octombrie 2007 | 14:20

diana g@ : şi mai face Lewis Carroll mii de fotografii! De la 35 de ani începe să pozeze fetiţe goale, cu acceptul părinţilor acestora… Jurnalul său nu a fost publicat niciodată integral (!!!)Ar mai fi de consultat un număr special din Secolul 20 (352-354;7-12,1991), dedicat în întregime lui Lewis Carroll… Ca să nu mai excităm fanii degeaba cu „Lewis Carroll, une vie, une legende”, de Marton N. Cohen, apărută la Editions Autrement, în 1998 (după ediţia în engleză din 1995)… Nu mă pot abţine să nu reamintesc că a fost celibatar convins şi a scris vreo 99 de mii de scrisori prietenelor mai mici, toate fetiţe între 6 şi 12 ani… Nabokov, cu Lolita lui, pare un dulce copil…

26 octombrie 2007 | 15:22
aristo:

bineinteles ca m-a surprins informatia despre lewis carroll, desi mi-am propus sa nu ma mai surprinda nimic de acest gen. am inteles ca jules verne nu trimitea intamplator un prof in varsta impreuna cu un discipol tanar in calatoriile prin lumea larga… deci atentie maxima la povestile cu zane. poate stii tu, draga hobbitule, cum sta treaba cu micul print, fiindca eu personal si pe exupery il banuiesc de diferite lucruri. tare as mai vrea sa fie paranoica suspiciunea asta.

26 octombrie 2007 | 18:45

ariosto@ : Să nu exagerăm… că atunci ce ne facem cu Dosto?… amintiţi-vă „visul” lui Svidrigailov înainte de a se sinucide… amintiţi-vă spovedania lui Stavroghin… Sau, mai actual, cum o scoatem la capăt cu Alain Robbe Grillet, cu „Un roman sentimental”, despre care autorul spune că e „un basm cu zîne pentru adulţi” (formulă destul de echivocă…hm!)… „încălcînd legile bunei-cuviinţe”! Ori, vă daţi seama, asta nu înseamă că venerabilul scriitor de 82 de ani are vreo hibă „paranoică”.

26 octombrie 2007 | 19:12
TT:

Eh, despre pasiunea lui Carroll pentru fetite mult s-a scris. Cert e că, indiferent ce-l mâna pe el in lupta, ce a iesit e fabulos. Demential si de neuitat.

Mi-a atras atentia Poveste fara de sfarsit. Off, cu baietelu, si cu numele si cu mama si cu dragonu alb, si cand zbura el la final pe dragon deasupra orasului. Foarte frumos. Mi-a marcat copilaria, la fel ca si ultimul inorog, legenda monstrului sacru etc.
Dar si Poarta spre lumea demonilor. :)

26 octombrie 2007 | 21:47

TT @ : Ştiam de Ultima licornă, parcă… Legenda monstrului sacru şi Poarta spre lumea demonilor cred că nu le ştiu. De cine sînt? :?:

26 octombrie 2007 | 22:20

Cartea domnului Răzvan Codrescu (un tip inteligent cred eu) – „Gîlceava dracului cu lumea, mic tratat de demonolgie aplicată” (desi nu am lecturat-o din scoartza in scoartza, din motive pe care le voi spune mai jos) imi pare a fi tranzlatarea docta a predicii unui popa de tara. Desi cartea incearca o anume sistematizare, ea isi pastreaza coerenta numai in contextul Dogmei Ortodoxe luata ca atare (sau considerata ca fiind scrisa sub dicteu Divin), cartea mascand parca ceva din dorintza de a aduce o fronda Necuratului, in asteptarea unui gest de binevointza din partea Ierarhiei administrative bisericesti. De asemenea isi pastreaza coerentza in contextul unei unei culturi de tip rural, in unele locuri atitudinea si maniera lui Creanga in raport cu dracii (sau obiceiurile pamantesti) fiind evidente: ” nu oricine isi poate ingadui „sa se traga de sireturi” cu dracul!”, Felul in care, ca sa dau un exemplu,autorul interpreteaza la un moment dat un citat al Sfantului Augustin ma face sa nu mai atribui scrierii o valoare analitica , ci numai una descriptiva, filtrata prin viziunea medieval-habotnica a mentalitatii preotesti ne-indeajuns scolita uneori: – „Diavolul este spirit necurat; el este bun ca spirit si rau ca necurat; este spirit prin natura lui, dar necurat prin pacat; din aceste doua insusiri, pe una o are de la Dumnezeu, iar pe a doua de la el insusi” (Fericitul Augustin). – autorul (Razvan Codrescu) traseaza, cu o siguranta ce m-ar face sa spun mai mult ‘sa traiesti parinte”, cateva concluzii, decat sa-mi lumineze oarecum viziunea. Autorul, referitor la acest citat – „Necuratia sau impuritatea este, de altfel, chiar teologic vorbind, un atribut de capatai al diavolului”. Printre atata spiritualitate dogmatic-crestina cred ca unele nuante au palit, una la care ma gandesc fiind insasi caracterizarea diavolului ca ‘spirit” de catre Fericitul Augustin, pe care autorul o omite si nici macar nu o interpreteaza in cheie crestina: atata timp cat exista „spirit’ exista si prezenta divina, iar prezenta Divina pune, cel putin, premisele „curateniei” si a binelui ca stare. Tot o astfel de situatie poate fi identificata si in ” dracul nu se cruta nici pe sine, nu-i cruta nici pe ceilalti”, referindu-se la activitatea neincetata a acestuia. Nu numai ca activitatea neincetata este si un atribut cu origini Divine, dar lipsa de crutzare fata de sine este un atribut al Sfintilor, desigur, in cazul de fata – al diavolului – , orientarea sensului fiind opusa sfintilor crestini. Metoda de analiza si in acest caz subliniaza natura „ocolitorare” a interpretarii pe care autorul o face ca si in cazul citatului din Sfantul Augustin, titlul „tratatului” facand o oarecare eludare a atitudinii obiective, mascand deci natura de misionar al crestinismului, cu Crucea in mana si Iadul in gand. Modalitatea in care autorul, de multe ori, pe un ton gata sa acuze vrajitoarele ca fiind logodnicele necuratului, atribuie diavolului o semantica eminamente „intunecata”, preluand reprezentarea crestina a raului (si nu numai) prin asocierea cu structuri zoomorfe a ceea ce este opus „luminii” se apropie parca si mai mult de o acceptare neconditionata a zmeilor si strigoilor din folclor (cu origini „paganos” de precrestine de altfel). Atribuirea, prin acceptare neconditionata, a unor reprezentari de genul hipopotam/crocodil diavolului (si aduse ca argument al raului), preluand citate din biblie, uneori scoase din context, face ca, in viziunea unui nespecialist intr-ale dogmaticii, „Micul tratat…” sa para desuet. In incercarea de a analiza numai imaginea terifianta a necuratului in acest „Mic tratat……”,a ” monstrilor robotizati” si sabaturilor de vrajitoare cu celular (parca) si amestecate cu imaginile medievale sau folcloric-arhaice, ma face uneori sa-mi vina in minte expresia unui strabunic, la vederea unei machete de om bionic, cam de 60 cm inaltime – „diavolul tata!”. Interesante ar fi interpretarile in cheia scandinava (Fylgja) sau Nagual (al cont.american) sau, ca tot discutam de zmei, in cheia dragonilor nordicilor sau prin prisma „babiloniana”. Toate acestea s-ar face utile in contextul in care crestinismul si-a suprapus multe dintre simboluri peste cele pagane, acaparandu-le sau deturnandu-le semnificatia. Pe de alta parte, chiar in scrierile ortodoxe, diavolul nu este in antiteza cu Binele si nici detestat de Divinitate, ierarhia fiind clar stabilita: Dumnezeu este superior. Lupta Diavol-Divinitate cu locatie pamanteasca si cu tinta „sufletul omului” cred ca ar trebui totusi vazuta si prin frecventa cu care boli de natura neurologica sau psihiatrica sunt vindecate de Apostoli sau chiar de Iisus dar si de existenta demonilor de tip Shabriri (demoni ai orbirii, ai mintii etc) si in perioada precrestina! Transformarile in decursul timpului fie prin asociere fonetica sau chiar erori directe de traducere au facut ca sensul sa fie denaturat. (ex. Lucifer). tottusi, acceptand chiar si aceste denaturari aparute in timp, ideea caderii Ingerilor este cumva similara caderii (izgonirii) din Rai a primilor oameni (interesant ha?!), demonul putand fi interpretat acum nu numai ca tinta blamarilor ci si ca simbol al diperarii si al nevoii reintoarcerii la starea initiala (chiar si prin re-arogarea „postului” pierdut, prin ispitirea oamenilor, pe pamant, un soi de nebunie frenetica a dorintei – si/sau o oarecare analogie cu interpretarile cursului vietii umane, cu dorinta reintorcerii la starea perfecta, in pantecele mamei). Faptul ca probabil Biserica a tribuit unei fiinte superioare statutului uman capacitatea de a induce omului stari perfect biologice (dorinta de avere, betia, desfraul) transforma oarecum conceptul de diavol in instrument de manevra, in locul ideii de „lipsa a sperantei’. Nu vreau sa par un mic avocat al necuratului, eu ma refer la maniera in care imi pare conceput tratatul aplicat, mai potrivit cred ca ar fi fost – tratat aplicat de crestinism, in care condamnarea a ceea ce nu e in dogme, e lucru bine facut.

26 octombrie 2007 | 22:45

:mrgreen: Me!@ : adevăru-i că mă aşteptam la o replică, nu la un răspuns atît de năvalnic! :neutral:

26 octombrie 2007 | 22:54

:mrgreen:

26 octombrie 2007 | 23:11
Corto:

Salut Emil,
(Sunt convins ca nu ghicesti imensitatea aprecierii mele…Ma plec si ma tzandar in colb in fata Ta. Sincer, cu plecaciuni reverentioase !!!)
Salut voua papistasilor de oua crude (incercare. Unu-doi !). Revin. Promit !
Papistasilor: prietenesc !

Cica mai aveam 8 minute sa schimb cuvantul…

3 si 21
2 si 1
0 !

26 octombrie 2007 | 23:17
Corto:

Am revenit !
Imi trag sufletul si spun si o poveste…
Parol !

26 octombrie 2007 | 23:20
Corto:

Am revenit !
…cu experienta mea de „lume” persistenta, suculenta, Dada-enta…

Dada, sunt convins ca e Romanesc. Daca as fi nationalist as spune ca tot ce e romanesc nu piere si bla-bla. Si as spune ca natia romana sta aici, pe capul sfinxului si pe langa babe, de cand Traian homeoduct fiind (nothing wrong with that !) l-a facut pe Decebal… Vai, necrofilul !
(necrofil ?! think again !)

Emil,
ma intrebai odata de o poezie.
Iaca: unicat, dedicat acum 30 min unei superbe cehoaice, imediat dupa pozele lui Marcel Duchamp si Man Ray.

„Swift anger comes into to you
As pebbles walk across
J’aime ou j’aime.
Seldom fractions of movement
Featuring feast…
Shnarpell !” – „Dedicated Love Poem”, Anonymous

Dar Anonymous ramane, da ?!
:)

26 octombrie 2007 | 23:50
Corto:

Am si eu o nebunie ! (multe altele sunt vizibile…)

De ce nu face cineva ghidul omului fara teama in literatura grea si de avanagarda ?!

Excrepts from … et from, puis from…
Tout juste pour faire l’envie…

Cu cerc de 12 sau 14 sau 18 sau 22 sau 44 sau 101 (e un sir dar nu al lu’ Fibonacci …)

A bientot !
Bafta voua !

PS: Duminica, Julia Roberts face 40. Ii sunt geaman ! Multumesc ! Infinit ! La fel si voua !!!

27 octombrie 2007 | 0:50
Corto:

Longines, the sequel:

Motto
„Cellini : vai de voi daca e de service !”

…si dupa 20 zile „service” (prima infatisare cand a trebuit sa dau „examen de capacitate” baiatului de la service) + 10 zile de „service”, au recunoscut ca am de ales.

Am ales banii initali.

I-am recuperat si m-am dus sa iau Omega.

He he ! Stai !
Superba (buna rau !) de la Cellini Vitan (probabil ca toata lumea o stie…) mi-a prezentat niste ceasuri cu pretul de 45000 Lei/Euro.

He he !

Preturile nu sunt actualizate – ii spun eu – dorind sa mai iau mai mult in vorba si sa trag clopote la surzi (inexplicabil, am tendinte masochiste cateodata…)…
Frumusetea plata imi spuse frigid ca preturile sunt actualizate: le mai scade pretul cu cate 1 mil cateodata (la ceas de 92 mil).
Ha ! Ha !
Frumoasa si buna fata !

Morala:

Trouble ?!
Cellini !
(adica Chronotime International, http://www.chronotime.ro/).

Dar mai bine incercati ;)

Bafta !

Si acum va las.

Dar voi reveni ;)

27 octombrie 2007 | 2:26

corto@ : din cînd în cînd dai buzna, cu crăci, în spume, dar total în afara a ceea ce m-ar interesa… n-ar fi mai bine să mă ignori? să ne laşi în pace?

27 octombrie 2007 | 8:50
TT:

Si legenda monstrului sacru si Poarta spre lumea demonilor sunt filme. Primul e chiar o poveste, dar nu stiu dupa ce autor a fost facuta ecranizarea (eu l-am vazut pe video).
Al doilea e un film de groaza pentru copii (cred) de proasta calitate, dar care mi-a dat multe cosmaruri la vremea lui.
Atat.

Ba nu. Poveste fara de sfarsit tot pe video am vazut. Habar n-aveam cine e autoru.
Asta nu inseamna ca nu citeam deloc. :)

27 octombrie 2007 | 10:34

Apropos de Michael Ende, el a mai scris inca o carte care pe mine m-a tintuit cu sufletul in gat care se cheama Momo. In care o fetita orfana si extrem de fericita locuieste intr-un amfiteatru parasit in vreme ce in oras oamenii se plang ca „nu mai au timp” si „economisesc timp”, totusi din niste limuzine coboara oameni in costume cenusii care fura si-l indeasa in servietele lor tot cenusii. Ati citit-o?

27 octombrie 2007 | 14:29
Lasa un comentariu

Comentariu