«
»


Te-ai speriat de-un fulture că zboară strîmb…

Scris la 5 februarie 2008

De-o rîmă ce-şi umfla trupul cît casa,

Tot străvezie-alene-alunecînd

Să te strivească, te orbea mireasma

Florilor uriaşe – o pădure deasă;

Vai, nu mai străbăteai, cădeai la rădăcină,

Privind cum se prelinge pe tulpină

Din miezul de petale calda lor melasă.

Şi-acolo te găseam, te luam în braţe,

Albă şi grea, să te-ocrotesc sub pături,

În vechiul meu castel cu piatra creaţă

De mucegaiuri vechi, nedate-n lături,

Din lene, de pe vremea lui Pazvante!

Ci te-mbiam să pipăi diamante

Şi să m-asculţi cum îţi citesc din Dante

Chiar „Paradisul”…

1 comentariu »

vic:

nu dante, nu.
de dragoste, petrarca. cantzonierul.

6 februarie 2008 | 10:56
Lasa un comentariu

Comentariu