«
»


Temă pentru acasă, sub plapumă cu diriga (dirigul)…

Scris la 4 noiembrie 2007

De comentat, la o primă lectură, distihul:

   Pătrunjelul ţeapăn

   Este plin de rapăn!

Care sînt figurile de stil folosite de autor?

Ce conotaţii obscure vă produce textul respectiv?

Dezvoltaţi textul după pofta inimii, creind o acţiune adecvată! 

În cazul că diriga nu-i disponibilă (bolnavă, are menstruaţie, e-n vîjîială cu altcineva etc.), cine aţi prefera să vă ajute? 1. Profa (proful) de română? 2. Profa (proful) de sport? 3. Profa (proful) de religie?

17 comentarii »

:mrgreen: se pare că tema e prea grea! :twisted:

4 noiembrie 2007 | 17:55
rilu:

Ma face sa ma gandesc la Tournier si la campul de mandragore iubit cu salbatica si perversa patima : amor universal, comuniune cu natura sau erotism alternativ ( putem sa-l numim cum vrem, fara a fi obligati sa intram in consideratii de natura culturalo-psihanalitica)… in aceste conditii « patrunjelul » trebuie sa fie foarte teapan pentru ca pamantul de obicei e dur si sec (poate ca-n profunzime devine mai afanat !) si evident, nu poate iesi din batalie decat rapanos, dat fiind rafinatul amestec final : sperma de patrunjel, noroi si poate cateva furnici nauce de cap… ciudata afinitate intre Tournier si vorba romaneasca « Mutu’ fute pamantu’ »

4 noiembrie 2007 | 18:57

:shock: SUPERB! :grin:

4 noiembrie 2007 | 18:59

comentariu prima vedere: varianta agro-zootehnica
In conditiile in care acest exemplar de P. hortense prezinta o infectie nespecifica (si chiar in afara regnului) cu o astfel de parazitoza, caracteristica fie porcilor , fie cailor, inseamna ca: 1) patrunjelul nu mirosea a patrunjel ci a cocina, fie 2) „patrunjel” il chema pe cal. Din punct de vedere al „conotatiilor obscure” in sfarsit mi se confirma ideea ca sunt scurgeri de la centrala de la Cernavoda, altfel nu putea sa o ia razna genetica in patrunjel incat sa faca boli „animaliere”. Din punct de vedere al actiunii se recomanda tratament specific local si general cu ingrasamant, de preferat balega dublu rafinata. Daca e crusta care apare pe frunze, iar „patrunel” era poreclit ala de statea la et8 din blocul vecin, nu pot sa nu ma gandesc la o minunatie de sfilis bine dezvoltat, trainic. De jeg nu poate fi vorba, suntem europeni pana-n nervurile patrunjelului. Actiune adecvata: odihna peste iarna sub forma de semintze. Daca „patrunjel” era calul, prefer sa o las pe diriga singura cu problema in cauza.

4 noiembrie 2007 | 19:04

:mrgreen: dezvoltaţi acţiunea „pătrunjel”!
indicaţie ajutătoare: PĂTRUNjelul PĂTRUNde!!! :grin:

4 noiembrie 2007 | 19:08
tupeistu:

Iata o mostra perfecta de text disimulator, ce isi refuza adevaratele semnificatii unui necunoscator al poeziei hobbitiene. La o citire ignoranta nu pare a fi decat replica tafnoasa a unui inspector de la protectia consumatorilor, trimis intr-o misiune de puricat zarzavagioacele prin piata obor.

Daca trecem de aceasta capcana, realizam ca patrunjelul nu este un simplu semnificant din inventarul legumicol ci o metafora buruienoasa(la fel ca in „coapsele mari, / sfichiuite ca din intamplare/ cu biciusca-mi fina de marar”). Acum de-abia ni se deschide privelistea (sau ca sa ne pastram in registrul hobbitului, curvelistea) acestui prim vers in care alaturarea oximoronica a blegului (dar lung) „patrunjel” cu durul „teapan” este de un umor savuros.

Versul al doilea continua in aceeasi nota de erotism camuflat. Intelegand semnificatia patrunjelului teapan, acum aflam cu stupoare ca „e plin de rapan”. Rapanul, adica murdaria,jegul, puchina inseamna oare ca poetul refuza dezgustat sa se abandoneze placerilor lascive? Evident ca nu, discursul a la Savonarola fiind perfect neadecvat poeziei hobbitiene. De fapt, ni se intinde o noua capcana pe care o putem evita daca ne raportam la tehnica antitezei folosite in primul vers. Asa cum patrunjelul devenea acolo teapan, tot astfel rapanul negricios si uscat nu este decat o metafora rasucita inteligent, imaginea de pe negativ a secretiilor albicioase, lubrifiante .

In concluzie, distihul este o imortalizare inspirata a starii imediate (caci patrunjelul e inca teapan) si inspumate (plin de rapan) dintre coit si tigarea de dupa.

4 noiembrie 2007 | 19:26

tupeistul@: shock: :shock: :shock: m-ai spart!!! :evil:

4 noiembrie 2007 | 19:50
graal:

bre oameni buni da’sexy mai e rilu aista :wink:
de un’ veni?
:?:
-mie ‘mi-e sa nu-i puie coarne cumva diriga’in loc de coronita la premiere-
si ca nu cumva sa-i fenteze profii de sport
imbatrinirea
prin intinerire
zic:
bre da’sexy mai e rilu aista
:???:

Hobbituuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu’,
este ca de-acu si cafeaua iti pare in fine
aliment fertil?
da ‘ce-ti veni cu patrunjel’ dupa ce canibalizasi duminicarea!?!

:!: :!: :!:

4 noiembrie 2007 | 20:28

Emil Brumaru nu se dezice nici in acest distih de „enigma poeziei”, incifrand in numai doua randuri nu numai expresia carnala a unei stari pasionale – prin transpunere („patrunjel/patrundere”), ci esentializeaza metamorfoza unui erotism frumos prin natura sa, cu trimiteri umane in imaginatie, prin apelarea unei imagistici de o sinestezie rivala cu euforia erotica. Pe langa evidenta opozitie a ideii de „moale” a ierburilor (si parca, acelasi moale al pantecelor feminine) si „teapan”, introducerea intr-o lume a transpunerilor si a libertati imagistice se face si prin restul de sugestii: „patrunjelul” – fiind un condiment, element al mirosurilor exaltatoare. Surpriza poetica apare chiar imediat, in general exaltarea prin efecte olfactive fiind apanajul feminin, dar „teapan” are trimiteri spre starea masculina. Apare astfel o combinatie in cadrul textului care paraseste sfera clasica de barbat/femeie si trimite catre un soi de „cant” omenesc al impreunarii, prin apelari simbolice si senzatii multiple (tactil: teapan, patrunjel:olfactiv, vizual). Prin referirea la „patrunjel” – ca element al bucatariei, al mesei – si deci, involuntar „gust”(si de aici mai departe – legat de gust – primul simtz folosit – gustul sanului mamei si apoi al iubitei), si asocierea cu „teapan”, pune cititorul in „garda”, trezind si mai mult ideea de libertate (nu numai artistica) ci si erotica, in contextul unei derute – impletirea trimiterilor la elemente feminine/masculine. Cititorul simte nevoia unei lamuriri, cere un al doilea vers. Surpriza pe care autorul o ofera este aceea ca nu da o dezambiguizare, despartind „apele” in masculin / feminin ci muta contextul intr-o realitate izbitoare, clara, valabila ambelor stari (in viziune aproape naturalista). „este plin de rapan”. Antiteza cuvintelor primului vers este rasturnata prin antiteza cu al doilea vers, in ansamblu. Transpunerea exaltarii erotice (barbat / femeie) este negata prin concretul purulent (si nu intotdeauna dezis de fiinta umana) al simbolului prim -planta- „patrunjelul … este plin de rapan”. Lumea plantelor (o transpozitie in cheie vegetala si ne-umana), ar putea duce cititorul catre ideea de verde si puritate, si formeaza, fara a fi vadit subliniat in text, o noua antiteza si o noua imagine – verdele/jegul. In doua versuri Emil Brumaru reuseste sa creeze o cascada a antitezelor, fie exprimate ca atare sau prin apelarea la proprietati fine ale cuvintelor, libertatea scrierii transformandu-se in libertatea imaginativa a cititorului. Jocul cuvintelor si cautarea masurii versului creeaza asocieri imagistice interesante, cu iz hiperbolic – „este plin”, nelasand un spatiu de iesire din universul metaforei incheiate grotesc – „rapan”. Ideea de erotism universal (privind acum in sens invers, de la om la planta – care de data aceasta capata trasaturi umane – moalele (pantece) si mirosul uman, imprumutat de planta) este curmata de „fericirea” unei situatii concrete – al doilea vers. Astfel eroticul universal este contrazis in maniera caracteristica poetului Emil Brumaru – „sa tii la murdaria adunata sub unghiile unei femei dragi! Dar, aici e aici, ca majoritatea nu înteleg asta, vor iubiri cosmice!”, o situatie concreta in care cititorul este totusi lasat sa-si creeze propria interpretare, fara sa-si dea seama de existenta „unui raspuns dat”, in fond secretiile implicate intr-un act sexual (fie ca sunt masculine, fie ca sunt feminine, caci primul vers isi pastraza ambiguitatea) se usuca (asemenea unei plante) in cruste demne de a fi exprimate prin „rapan”, asta ca sa inchei in maniera propusa de distih.

PS pt. tupeistu: sinapsele pe carbuni nu au avut niciodata elegantza unei locomotive cu abur si nici ascutimea suieratului acesteia

4 noiembrie 2007 | 20:52

chapeau, tupeistul!

dar si inceputul prin dezget sau sfarsitul glaciatiunii. primavara, cresterea, calcinarea (tremurul dorintii calcineaza dintii – tomozei), a erosului incipient, a sburatorului. erectia naturii care invata sa se controleze, sa se rafineze.

este o metafora a educatiei, profesore?:) singura forma de manipulare pozitiva…

fireste

4 noiembrie 2007 | 20:59

me!@,tupeistu@, scenarista@ : şi iată că am început să fiu vesel, vă mulţumesc…

4 noiembrie 2007 | 21:34
tupeistu:

replica la P.S.-ul lui me! (autointitulat pe blog personal, gorgeous) : prefer o sanatoasa incingere pe plita, las altora imaginatia aburita.

4 noiembrie 2007 | 22:25

„gorgeous me!” mi-a spus o prietena, iubita, careia i-am multumit in felul meu, pe blog, pentru o intreaga dupa-amiza perfecta, si a tinut sa scriu si „gorgeous”, asa cum imi spune ea. I-am facut si hatarul asta. Faptul ca tu te-ai grabit sa interpretezi ca fiind „autointitulat” ma face sa-mi aduc aminte de cursurile de psihologie medicala din facultate, si sa-mi dau seama ca apelezi la experientza personala. O sa vina si vremea cand acest „auto” o sa fie rar, trebuie doar sa cresti si sa te maturizezi. :lol: Noi ii spunem electrocauter plitei de care cateodata ai nevoie. o incingere pe plita/cu un cap de bachelita!

contextul pt „gorgeous”
http://draculiberdracu.blogspot.com/2007/10/fast-furious.html
citeste cu atentie! sau da-mi un mail si-ti trimit o schema!

4 noiembrie 2007 | 22:41

Sub plapuma cerului albastru

E o zi de vară friguroasă, fără soare, fără ceaţă, fără nori, fără…., plouă, e urât, am minţit, e toamnă. Ziua abia începe şi deja îmi pare rău, noroc că eşti lângă mine, dar cine eşti tu ? şi de ce stai cu mine ?
Şi aşa mă gândeam, stăteam sub umbra unui prun şi mă înveleam cu nişte frunze puţin roşcovane, defapt erau galbene sau uscate, nu mai ştiu. Ploaia mă tot bătea la cap să cresc, dar cât să cresc ? nu mai vreau ! pe fiecare ramură am câte trei frunze iar în pământ sunt înfipt bine, acolo e baza, vezi ce ţeapăn sunt ! dar simt cum mă usuc, al dracu rapăn, nu mă lasă să trăiesc.

4 noiembrie 2007 | 23:31
tupeistu:

dorinta, inainte de culcare: sa ramana hobbitul vesel toata saptamana care vine

4 noiembrie 2007 | 23:43
riluri:

scuze..d deranju’ c va urma…dar tare am nevoie de..cateva cuvinte la adresa urmatoarelor randuri:
” Eram inca la scoala; de fapt la liceu; si s- a intamplat ca prin toamna asa, o astenie morala sa se cuibareasca in mintea mea, si mai grav, in chestia aia absurda, fara definitie. Da, exact, in su…, in suf…., in suflet. Nici macar nu sunt total convinsa de existenta acestuia si totusi il simt ingreunat…plumb topit curge prin venele sufletului meu. Si psihic credeam… ca imi pierd mintile. Ra…, rati.., ratiunea nu- mi mai dicta corect normele societatii. Ajunsesem sa cred ca langa sufletul meu clocotind in du…, du…, durere nu mai e nici un altul care sa auda strigatul de ajutor.”
pls…ceva obiectiv…dak se poate. multumiri anticipate

5 noiembrie 2007 | 1:22
antipatica:

riluri@,
A) specificarea :”plumb topit curge prin venele sufletului meu”
ce crezi? este o asociere inspirata de bacovia, sau
este o descriere sensorial realmente -interceptata.

—afectiv—–efectiv—-
AA)plumbul ca toxina -ar fi putut proveni din ziare reviste citite cu nesatz.
Aa)o anemie,pare a fi depistabila-carentza de vitamine- precum si tulburarile de asimilare a calciului pe timpul adolescentei-cresterii osaturii-
B)Intotdeauna exista cel putin inca doua trei suflete prietenoase concomitent pe pamint,
desi…aceasta nu mai poate fi cert … din cauza sporiirii ratei razboiului ce duce la
masive bruste disparitii de suflete gemene…
BB)ecourile suferintelor altora produc adeseori
„cloctirea de suferintza” a propriului suflet.
p.s.
..o definitie
sufletul este organul omenesc bio-intelectual format de produsul:
idei / fapte/ frumoase ale umanitatii.

5 noiembrie 2007 | 20:40
Lasa un comentariu

Comentariu