«
»


Tristeţi de babalîc duios

Scris la 25 septembrie 2007

Oana H. nu-mi mai compeltează textele. Păcat, o făcea minunat. Marţi, cu trei cafele mari, matinale, în cana de teracotă galbenă. Dezorientat în ceea ce priveşte lecturile: s-au adunat prea multe vrafuri de cărţi bune necitite. Salvarea ar fi în reluarea Bibliei de la un capăt la altul (recomandarea lui Cărtărescu!), cam cum aş citi, nonstop, un autor în mai multe volume, cu poftă, cu răbdare, cu încăpăţînare, pînă se va declanşa dependenţa, menţinerea dozei necesare în sînge, în suflet… Afară acelaşi cer senin, rece, cu lumină sfîşietoare de septembrie. Mă rad, deschid geamul, gesturi obişnuite… Dar persistă o tristeţe, aparent fără motiv… Mere şi medicamente… Nostalgia marilor lecturi din tinereţe; pe-atunci îmi anulau timpul: era dimineaţă şi deodată mă dezmeticeam, doldora de fraze, spre seară, cu încă un volum devorat…

7 comentarii »

vic:

mda, sfisietorul albastru de septembrie, clar, dureros. ca si cum ne amintim de ceva ce a trecut neapreciat si l-am vrea inapoi. nu e curios cit timp ai cind de fapt nu mai ai timp deloc?

26 septembrie 2007 | 23:14
II:

ca si cum septembrie din cer e direct reflexia sufletului incarcat de nedreptati, din care cea a timpului o simtim de departe cel mai acut. o marunta recompensa cu parfum ametitor de dulce: perele cu coaja aspra si foarte galbena.

26 septembrie 2007 | 23:15
oana h:

Oana H nu a mai completat pentru ca :
1° nu scrie cand vrea ea, scrie cand vrea scrisul ;
2° cateodata mi-e oarecum sa ma bag in povestiile altora, mai ales atunci cand le simt prea sensibile si intime (grija de a nu zgaria pielea sufletului cu tocul de scris) ;
3) pentru ca am avut griji mai marunte .
A propos de lecturile care se ingramadesc peste tine si iti baga degetele in ochi ca niste scolari nerabdatori sa arate ce stiu : dorm inconjurata pe pat de cartile pe care le-am inceput si las irationalul sa decida in vis. Povestea care seamana cel mai mult cu visul din noaptea precedenta este citita, in chip de rasplata, a doua zi.

A propos de Biblie si de dilatarea textului :
« La Bible n’est qu’une immense dilatation, par laquelle l’unique éclate et brille dans le multiple, le Verbe sans mots se fait océan de mots, par l’entremise de toute sorte de voix et de mains, de bouches et de plumes, et l’unicité du divin prend pour témoins qui la révèlent une multitude d’hommes(…)-figure « stylistique » de l’incorporation du Logos. »(Jean-Louis Chrétien, La joie spacieuse)

26 septembrie 2007 | 23:16
anonymus:

Domnu’ Brumaru, de curiozitate, uitati-va si aici: http://new.ablog.ro/2007-09-24/o-surpriza-placuta.html
Tipul nu e filolog, ba chiar din contra. Salutari de la TM.

26 septembrie 2007 | 23:17
anonymus:

banui ca „dimpotriva” filologului sade inginerul… :))

no tot e bine ca n-a zis „tipul nu-i intelectual”, ca aia parca erau antiteza absoluta a inginerilor… :)

eh, oricum, nu ma pretind nici filolog, nici intelectual, si tare mi-e teama ca s-a dus dracu si o buna parte din inginerie de cand mi-am schimbat jobul…

dar aberez.

Maestre, cat v-a platit pan la urma poeziile alea pe care le-a scris Dinescu si le-a semnat Brumaru? :)
nu mai stiu exact unde am citit interviul, da’ a fost geniala abordarea „da si tu cat crezi ca merita” :)

p.s. sincere regrete pt disparitia plaiului cu boi. mi-a facut viata mai frumoasa, si inca mai pastrez colectia (aproape) completa.

Dracu
http://new.ablog.ro

p.s. cine o fi TM???

26 septembrie 2007 | 23:18
anonymus:

Scuze, am gresit eu. TM e Timisoara.

26 septembrie 2007 | 23:19

…Aftershave, din plin, pe obrazul meu drept. Am doua volume pe marginea cazii. Le privesc cu coada ochiului si incerc sa descifrez titlurile. Eu le-am pus acolo dar nu-mi mai amintesc titlurile. Dumnezeule mare! Am-ne-zi-a! Amnezia atotputernica, ea cea coplesitoare. „Dumnezeule mare” – repet – cine dracu’ sunt eu?! Al cui este chipul asta din oglinda? Imi pare cunoscut. Este fratele meu Gelu, este tata, este unchiul Parciu? Esti tu, fiule pe care nu l-am avut niciodata?

Aftershave pe barbie, picaturi pe piept, pe bluza de pijama chinezeasca, cu dungi. Pe ea o recunosc. O voi arde cand voi iesi din puscarie. Si acum nu glumesc…

Dixit

26 septembrie 2007 | 23:19
Lasa un comentariu

Comentariu