«
»


Tu nu ştii ce-i păcatul, rozi căpşune…

Scris la 22 februarie 2008

Te-ntinzi pe perne-n cîrlionţi şi-n raze,

Te joci cu păpădii în dup-amiaze,

Cu fluturii te-ntreci şi-n rele şi în bune,

Ciupercilor le scuturi pălăria

De-otrăvuri şi pe ruguri mari de mure

Arzi poftele sosite de aiure,

Balaurilor le plăteşti simbria

Că-s cu mai multe capete deodată

Şi pot să zăpăcesască orice zînă,

Întorci melcii din drum ca să-ţi rămînă

Alăturea de coapsa ta umflată

Şi talpa să ţi-o treacă lin pe sînii

Mai albi acum, la spartul săptămînii…

1 comentariu »

ll:

mie-mi plac mult versurile astea postate pe bloc fix de ziua mea. pe cale de consecinta va multumesc. mai ales ca e doar o potriveala neasteptata.

6 martie 2008 | 15:59
Lasa un comentariu

Comentariu