«
»


Vladimir Nabokov…

Scris la 21 decembrie 2008

„Sunt fericit că pot să mă uit prelung la mine… Lumea, oricît încearcă ea, nu mă poate insulta. Sunt invulnerabil.” (Ochiul)

3 comentarii »

iskander:

Marturisesc cu rusine ca n-am citit nimic din Nabokov. Intr-adevar, la noi a fost popularizat tirziu. Eu cel putin, din generatia scolita prin anii 80, cu lecturi obligatorii din Ion Brad si alti autori „canonici”, n-aveam nici o sansa sa-l descopar. Miine ma infiintez la biblioteca sa intreb de Nabokov. Acuma citesc din Nina Berberova (Cartea fericirii), are un inceput senzational, dar usor-usor se dezumfla spre final. Oricum, pentru mine a fost o mare descoperire.

21 decembrie 2008 | 9:27

@ V. : Am recitit cele două pagini despre care vorbești, sînt superbe… Nabokov știe parcă totul despre „femeile lui” și nu prea are cine să-l întreacă, atît in concreteța destăinuită a dragostei, cît și în inefabilul, imposibilitatea ei… Pare ciudat, dar cînd iubești, niciodată nu reușești să posezi total, mereu mai rămîne ceva… De unde setea veșnic mistuitoare…

21 decembrie 2008 | 13:20

@ Iskander : Da, e foarte bună și Nina Berberova, mai ales că are romane foarte scurte, poate doar jurnalul e mai lung. Scris strălimpede, concis, fără țărțămuri… Și ce viață lungă! Eu am descoperit-o prin jurnal, întîplător… Dar cu Nabokov, cînd în fine îți cade fisa (și asta nu la prima lectură a, să zicem, Lolitei!), ai net senzația că ai descoperit o lume infinit fericită, salvată estetic de autor odata pentru totdeauna. Fericită în sensul că o poți asimila vieții tale, o poți cutreiera în lung și în lat, o ai ca fiind, prin asumare acceptată, neforțată, cumva exaltată, a ta…

21 decembrie 2008 | 13:33
Lasa un comentariu

Comentariu