«
»


Vorba lui Cehov…

Scris la 20 mai 2008

„O poveste fără femei e ca o maşină de aburi fără aburi.”

5 comentarii »

V.:

Pe la 20 de ani şi ceva, cînd lucra la o povestire, Nabokov îi scria mamei că va fi o poveste lipsită de pasaje sexuale, fiindcă dacă un fluture sau o pasăre trebuie descrise cu fiecare culoare şi fiecare linie a aripilor, atunci eşti dator ca şi dragostea fizică să o descrii în la fel de multe şi sugestive detalii. Ceea ce nu putea sau nu dorea să facă. Ce bine că pînă la urmă a găsit calea. Şi ce cale pavată cu sclipiri de pietre preţioase!

20 mai 2008 | 16:51

V. : Nu prea sînt pe terenul meu cînd e vorba de Nabokov. Lolita m-a încîntat, am citit-o de cîteva ori. Într-adevăr, acolo mă cam enerva minuţia cu care descria toate drumurile făcute cu maşina. Pe urma le-am citit cu plăcere. Iar „Camera obscură” pur şi simplu am furat-o de la un unchi de-al meu, de la Curtea de Argeş. Dar nu am insistat amănunţit pe textele traduse pînă acum… Ce aş mai putea adăuga e că, încercînd să scriu proză, m-am izbit întotdeauna de imposibilitatea de a avea răbdare să descriu scenele sexuale… Pur şi simplu nu ştiu să o fac, mă precipit, nu mă pot băga în detalii, fiind orbit de esenţial. Probabil că un fluture l-aş numi doar, nu l-aş descrie, nu că nu vreau, ci fiindcă nu pot să-i fixez palpitul aripilor colorate atît de frumos, cu praful acela pe care dacă îl atingi cu degetele se duce naibii puterea lor de a zbura….

21 mai 2008 | 6:02

V. : Mai e o chestie! „Camera obscură”, cea furată şi citită în adolescenţă am pierdut-o printre cărţile din bibliotecă. (Am traducerea nouă.) Unchiul meu o cartonase, deci îşi dăduse seama de valoarea ei… Ca şi mine de altfel! Fiindcă am furat numai cărţi bune de la el, care mi-au influienţat profund formarea… De neuitat sînt acele doua volume de Stefen Zweig: „În luptă cu demonul” (Holderlin, Kleist, Nietzsche) şi „Tămăduirea prin spirit”(Mesmer, Mary Baker-Eddy, Sigmund Fereud) prin care am făcut contactul cu cei despre care se vorbea în eseurile lui… Ţin minte că atunci m-a obsedat Kleist, prin furia cu care a căutat toată viaţa o femeie cu care să se sinucidă împreună…

21 mai 2008 | 6:14

V. : La cărţile furate atunci, cu complicitatea unei mătuşi ce le-a luat la ea în geamantan, a fost şi „Amantul doamnei Chatterley” cu o prefaţă a autorului, unde am descoperit drama lui Swift, uluirea sa că metresa lui, Celia, „se cacă”!!! Bănuiesc că mulţi au constat cu stupoare că iubitele lor ideale sînt totuşi destul de lumeşti în obiceiuri şi fiziologie… Dar cine şi-ar dori o iubită constipată veşnic? (Să nu uit, Cehov se plîngea prin scrisori de hemoroizi, de la o virstă destul de tînără!)

21 mai 2008 | 6:23
V.:

Încep cu începutul – la Nabokov nu e vorba de acele descrieri lungi şi plicticoase. Uneori e un singur cuvînt, un singur detaliu, dar cel care „prinde” exact praful de pe aripi fără să rănească fluturele. E valabil şi la acele scene greu de descris. El vorbeşte despre „cristalogramele mele cu sclipirile ploii”, o expresie devenită celebră, folosită de Nabokov pentru a descrie acea combinaţie de detalii şi strălucirea senzuală fără de care consideră că o carte este moartă.
„Camera obscură” nu e considerată aşa de reuşită (de critici – se spune că s-ar fi grăbit şi asta se simte), dar pe mine m-a încîntat, am citit-o de două ori la rînd, într-o vacanţă de iarnă. O experienţă teribilă, parcă mă mutasem în carte! Iar cea pe care o aveţi de la unchi trebuie căutată temeinic: probabil e o traducere din rusă, iar cea apărută acum este din engleză. Sînt variante diferite, căci Nabokov a înlocuit pînă şi numele personajelor, a adaptat…
Ar fi de citit „Alice în Ţara Minunilor” în rusă! Se spune că e cea mai bună traducere diin lume, cu adaptări semnificative.

21 mai 2008 | 7:28
Lasa un comentariu

Comentariu