«
»


Vorba lui Sienkiewicz…

Scris la 11 mai 2012

„Cineva a spus că un bărbat, cînd se înșeală, poate declara că doi și cu doi fac cinci – și greșeala poate fi îndreptată; femeia însă, cînd greșește, susține că doi și cu doi fac o lampă și atunci poți să te dai și cu capul de pereți.”

3 comentarii »

Ei, poate că lampa este la reduceri. :D

15 mai 2012 | 21:17
Ernest Herringway:

O fată trăia odată într-un băiat. Când era mic, ea se hotărî să-l ocupe în totalitate pe acesta. Băiatul părea băiat la exterior. Avea de pildă puță. Dar în interior era o fată. Îi plăceau lucrurile care plac în general fetelor. Să se îmbrace cu hainele mamei sau să-i poarte pantofii cu toc, cu 10 numere mai mari. Obișnuia să îmbrace o rochie lungă de seară și apoi să se ascundă după draperii. Când ieșea de sub ele era o cântăreață și cânta.

Se juca cu celelalte fete în restul zilei – celelalte fete erau fete adevărate, nu ca ea. Băieții cu care se juca îi spuneau că e iubita lor. Iar unu chiar o pupă pe obraz. Unii dintre băieți își dădură seama că fata nu e o fată ca oricare alta – ci e o fată prinsă într-un băiat. Ea nu-și dădea însă seama.

Când se uită la televizor și văzu băieți frumoși, își dădu seama că i-ar plăcea ca aceștia s-o iubească. Măcar unul dintre ei. Simți atunci ce devotată ar fi unui astfel de băiat. Că și-ar da și sufletul pentru el, doar s-o iubească. Însă își dădu seama că nu se poate! Că ea nu e de fapt ea, ci e el.

Apoi când citi ziarul văzu că un jurnalist popular spunea ceva despre alți băieți cărora le plac băieții. Că ar trebui duși într-o țară a lor. Jurnalistul se mândrea cu faptul că nu era chiar așa de rău – ca un bărbat german pe care-l chema Adolf și care-i gazase cu gaze nocive pe acești băieți cu fete în ei.

Se simți rușinat până la Dumnezeu. Ba chiar se gândi la El. Căci își adusese aminte că și preotul la ora de religie spusese că băieții cu fete în ei ajung în Iad. Suferi atunci pentru că nu mai înțelegea nimic. Sau că înțelegea prea multe despre lumea în care trăia. Înțelegea, cu amarnică durere, că lumii în care se trezise nu-i place să audă de acești băieți deosebiți. Doar dacă sunt faimoși sau după ce au murit. Cum se întâmplase și cu scriitorul Proust sau scriitorul Wilde ale căror cărți le citise din scoarță-n scoarță deoarece erau pline de frumusețe.

Într-o noapte, Dumnezeu îi apăru în inimă. Era ca o lumină vie. Nu-i spuse nimic, dar îl făcu să înțeleagă că știe prin ce trece și îl îmbărbătă. Acum că știi Cine Sunt, știi să treci peste toate! Înțelese și că jurnalistul greșea, și și preotul și dintre toți cel mai mult greșise Adolf. Se împăcă cu faptul că erau atâția oameni în jurul lui care l-ar fi urât dacă ar fi aflat că e un băiat căruia îi plac băieții. Nu era vina lor. Secole întregi, își dădu el seama, oamenii au fost învățați să îi urască pe băieții cărora le plac băieți. E ca și cum i-ai obliga să se lase de țigări. Toți ar arăta cu degetul spre băieții cărora le plac băieți – ca spre niște vrăjitoare – în loc să arate spre ei înșiși

Se duse și adormi liniștit – acum măcar înțelegea o parte a problemei.

15 mai 2012 | 22:48

Si vorba lui Brumaru care e?!?

16 mai 2012 | 17:25
Lasa un comentariu

Comentariu